Manchester City – Chelsea | Pep Guardiola, anunţ uriaş înaintea finalei UEFA Champions League: „Nu îmi va schimba decizia în privinţa viitorului meu”
De Antena Sport
Publicat: 29.05.2021, 10:10
Pep Guardiola rămâne la Manchester City. Astfel, acesta a spulberat zvonurile conform cărora negociază cu Joan Laporta revenirea la Barcelona. Tehnicianul spaniol a spus că va rămâne şi sezonul viitor la Manchester City.
Pep Guardiola rămâne la Manchester City: „Nu îmi voi schimba decizia”
„Voi rămâne la Manchester City, sunt sigur de asta, orice se va întâmpla mâine (n.r. azi)! Dacă voi câştiga sau voi pierde finala, acest aspect nu îmi va schimba decizia în privinţa viitorului meu„, a spus Guardiola.
Manchester City – Chelsea | Pep Guardiola şi-a stabilit tactica
Catalanul și-a stabilit planul de joc, însă a atenționat că echipa lui va trebuie să sufere pentru victorie.
„Unii jucători intră pe teren tensionați, alții se chinuie. Va trebui ca toți să gestioneze asta. Sunt destul de sigur că trebuie să suferim pentru a câștiga finala. Este frumos să spui că te bucuri de ea, dar uneori nu este posibil acest lucru. Trebuie să fii rezistent și să te adaptezi.
Știu exact cum vreau să jucăm, cu cine vom juca și nu-i voi deranja prea mult pe jucători. Știu exact ce le voi spune. Nu vreau să-i deranjez prea mult. Băieților care sunt anxioși sau nervoși le voi spune că acest lucru este normal, iar băieților care sunt mai relaxați le voi spune de asemenea că este normal. Fiecare se va descurca în felul său”, a declarat Pep Guardiola, la conferința de presă dinaintea finalei, citat de site-ul oficial al clubului.
„Este un privilegiu incredibil să fii aici. Nu m-am așteptat niciodată la începutul carierei că o să joc o finală a Ligii Campionilor. Acum suntem aici. Suntem norocoși”, a mai spus Pep Guardiola.
- Manchester City – Chelsea e finala Champions League
Anunţul făcut de Guardiola - WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY