Marius Șumudică a făcut un anunț șoc! Actualul antrenor al celor de la Al-Raed a anunțat că, în viitorul apropiat, va renunța la cariera de antrenor, pentru a se dedica familiei.
Antrenorul, în vârstă de 51 de ani, este „principal” la Al-Raed, din vara anului trecut. Al-Raed se află pe locul 10 din prima ligă saudită, cu 21 de puncte obținute după 18 meciuri jucate.
În următoarea partidă de campionat, Al-Raed o va întâlni, acasă, pe Al-Ettifaq. Meciul este programat vineri, de la ora 15:00.
Marius Șumudică, anunț șoc
Marius Șumudică a anunțat că, „în maximum câteva săptămâni”, va renunța la fotbal, dorind să se dedice vieții de familie.
„În data de 4 martie 2023, mai exact peste două zile, împlinesc 52 de ani. A sosit vremea să stau mai mult alături de frumoasa mea familie, pe care, datorită fotbalului, am neglijat-o într-o mare măsură.
Îmi cer scuze familiei și promit că foarte curând ei vor fi pe primul plan, cu riscul de a spune stop meseriei de antrenor. Fotbalul mi-a dat totul, dar familia mea merită mai multă atenție.
Vă iubesc și vă promit că mă voi dedica vouă cât mai curând. În maximum câteva săptămâni, fotbalul va fi istorie pentru mine.
Îmi iubesc soția, copiii, părinții, și Dumnezeu îmi spune că trebuie să fac acest pas”, a anunțat Marius Șumudică, printr-o postare pe rețelele sociale.
CV-ul lui Marius Șumudică
De-a lungul carierei de antrenor principal, Marius Șumudică a pregătit 20 de echipe: Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, AO Kavala, Astra Giurgiu, FC Brașov, FC Vaslui, U Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al-Shabab, Gaziantep, Rizespor, CFR Cluj, Malatyaspor și Al-Raed.
Pe parte de trofee, Șumudică a cucerit două titluri de campion, alături de Astra Giurgiu și CFR Cluj (a fost demis după șapte etape, în care a obținut punctaj maxim), dar și o Supercupă a României, fiind la „cârma” Astrei Giurgiu.
Yeni Malatyaspor, fosta echipă a lui Marius Şumudică, s-a retras din campionat
Yeni Malatyaspor, fosta echipă a lui Marius Șumudică, a anunțat că se retrage din campionat, ca urmare a cutremurelor devastatoare care au lovit Turcia.
„După cum se ştie, multe oraşe, între care şi Malatya noastră, sunt afectate de cutremurul cu magnitudine 7.7 care a avut epicentrul la Kahramanmaraş. În faţa acestui dezastru care ne-a afectat profund oraşul şi ţara, în provincia noastră viaţa s-a oprit.
În plus, în acest cutremur a murit portarul nostru, Ahmet Eyup Turkaslan. Când durerea noastră este atât de proaspătă şi suntem în situaţia de a ne bandaja rănile, nu ne trece prin cap să jucăm fotbal. În această situaţie în oraşul nostru nu se găseşte un loc potrivit pentru a se juca fotbal. Ca urmare a deciziei Consiliului nostru de Administraţie, am transmis Federaţiei Turce de Fotbal solicitarea de a ne retrage din campionat”, a precizat clubul din Malatya, scrie news.ro.
Marius Șumudică a activat timp de patru luni pe banca celor de la Malatyaspor, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022.
- Marius Șumudică, anunț șoc
- 51 de ani are Marius Șumudică
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- George Cîmpanu, execuție imparabilă în China! Românul, protagonist într-un meci cu 6 goluri
- Decizia luată de Raphinha cu privire la viitorul său la Barca. Mai are contract până în 2028
- Cosmin Contra, salariu uriaş după ce şi-a prelungit contractul în Qatar
- Nicolae Stanciu, prima victorie de la revenirea în China în ziua chemării sale la naţională! Nota primită
- A fost convocat în premieră la naționala Germaniei, dar nu i-a răspuns selecționerului! Motivul din spatele deciziei
































