Închide meniul

Marius Șumudică negociază cu Gaziantep. Antrenorul, aproape de revenirea în Turcia

Alex Ioniță Publicat: 24 august 2023, 17:39

Comentarii
Marius Șumudică negociază cu Gaziantep. Antrenorul, aproape de revenirea în Turcia

Marius Şumudică, în timpul unui meci/ Profimedia Images

Marius Șumudică negociază cu Gaziantep. Chiar dacă a primit mai multe oferte din partea cluburilor din Liga 1, se pare că tot Turcia este destinația preferată de antrenor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Șumi” este în prezent liber de contract după despărțirea de formația din Arabia Saudită, Al-Raed. Acesta pregătit echipa respectivă pentru doar un sezon, iar acum este în căutarea unei noi provocări.

Marius Șumudică negociază cu Gaziantep. „Șumi” ar putea reveni la echipa la care este legitimat Alexandru Maxim

Potrivit informațiilor oferite de fanatik.ro, Marius Șumudică negociază cu turcii de la Gaziantep. Dacă antrenorul va ajunge la un acord cu oficialii formației, acesta și-ar începe al doilea mandat pe banca clubului. „Șumi” a mai pregătit-o pe Gaziantep în perioada iunie 2019 – iulie 2021.

În momentul de față, Gaziantep are un start slab de campionat. Echipa se află pe penultimul loc, cu două înfrângeri în primele două etape ale noului sezon din Liga Turciei.

Potrivit sursei citate anterior, Marius Șumudică le impune oficialilor turci 5 transferuri, considerând că lotul echipei este unul destul de slab. Negocierile ar urma să se finalizeze înainte de pauza meciurilor internaționale.

Reclamă
Reclamă

În această vară, Șumudică a fost dorit de mai multe cluburi din Liga 1. Tehnicianul a primit chiar și o ofertă publică de la patronul celor de la FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu. Oltenii se află în căutarea unui nou tehnician după ce patronul l-a dat afară pe Nicolae Dică, după doar o lună petrecută pe banca echipei din Bănie.

Până în momentul de față antrenorul, care este în prezent liber de contract, a pregătit trei echipe din Turcia. Este vorba despre Kayserispor, în sezonul 2017-2018, Gaziantep, în mandatul menționat anterior și Rizespor, pentru o scurtă perioadă, tot în anul 2021.

Cel mai valoros jucător din lotul celor de la Gaziantep este chiar românul Alexandru Maxim. Fotbalistul care a fost împrumutat la Beșiktaș, în sezonul trecut, este cotat la suma de 2,8 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Reclamă

Gigi Becali a pus capăt zvonurilor: „Șumudică nu va antrena niciodată FCSB”

„Șumudică e prietenul meu, îmi place de el, e băiat bun, dar ca să se termine odată o spun acum, dar nu o luați în sens peiorativ. Șumudică nu va antrena niciodată FCSB. Gata, să se termine odată bâlciul!

De unde până unde tot Șumudică? Șumudică are treabă cu mine ca prieten, dar nu am treabă cu el ca antrenor, nu mă intereseaza! A fost atunci, s-a schimbat după ce s-a întâmplat! De atunci, s-a luat hotărârea! Nu e vorba de orgoliu, el și-a cerut iertare: ’Da, dom-le, am greșit!’. Noi stabilisem tot, dar nu există, dacă nu mă ascultă, nu există antrenor care să nu mă asculte!”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine crezi că ar trebui să fie portarul României în meciul cu Austria?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:16 8 oct.
EXCLUSIVCăpitan cu Moldova, Ianis Hagi visează să fie decisiv cu Austria: “Să marchez, să-mi ajut echipa”
22:49 8 oct.
Încă o națională și-a asigurat calificarea la World Cup 2026. Victorie categorică în preliminarii
22:22 8 oct.
Andrei Nicolescu, ultimele detalii despre situația lui Adrian Mazilu. Problemele cu care se confruntă jucătorul
22:14 8 oct.
VideoJurnal Antena Sport | Campionii de la FCSB promit să lege victoriile în cursa către play-off
22:11 8 oct.
VideoJurnal Antena Sport | Doar de două ori titular cu Lucescu pe bancă, Ianis Hagi va fi căpitan cu Moldova
22:07 8 oct.
VideoJurnal Antena Sport | Aproape de un accident la conferinţă, Mircea Lucescu e convins că putem bate Austria
1 Scandal la Adunarea Generală a FRF! Răzvan Burleanu s-a enervat: “Sunteţi un maimuţoi” 2 Ilie Dumitrescu ştie cele cinci echipe care prind play-off-ul în Liga 1: “Una singură mai e! Greu rău de tot” 3 Doliu în fotbalul românesc. A murit fostul conducător al echipei care i-a lansat pe Rădoi, Dănciulescu și Adi Ilie 4 Mircea Lucescu a făcut praf un tricolor, înainte de România – Moldova: “Nu s-a gândit la consecinţe! Inacceptabil” 5 Gestul făcut de Hugo Lloris când l-a văzut pe Alex Băluţă! Ce s-a întâmplat după meciul lui Los Angeles FC 6 Echipa care a oferit 18 milioane de euro pentru Andrei Rațiu. Fundașul naționalei, aproape de transferul carierei
Citește și