Mesajul postat de Cristiano Ronaldo imediat după ce a semnat contractul colosal cu Al-Nassr până în 2025 este unul comun cu cel al clubului din Arabia Saudită.
Cristiano și clubul arab au parafat un contract istoric valabil până în 2025. Ronaldo și-a găsit astfel noul club după despărțirea cu scandal de Manchester United.
Mesajul postat de Cristiano Ronaldo imediat după ce a semnat contractul colosal cu Al-Nassr
”Este mai mult decât istorie! Este o mutare care nu numai că va inspira clubul nostru să aibă succes și mai mare, dar va inspira liga noastră, poporul nostru și generațiile următoare.
Fete și băieți vor dori să devină cea mai bună variantă a lor. Bine ai venit, Cristiano, la noua ta casă”, e mesajul postat de Cristiano Ronaldo pe Instagram.
Al-Nassr își face o echipă de vis
Al-Nassr își construiește o echipă de top, iar pe lângă Cristiano Ronaldo, au mai adăugat pe listă un alt star din fotbalul european. Este vorba despre N’Golo Kante, mijlocașul care a devenit campion mondial cu Franța în 2018, fiind unul dintre cei mai importanți jucători ai naționalei sale la momentul respectiv.
N’Golo Kante, ajuns la 31 de ani, își va încheia contractul cu Chelsea, actuala sa echipă, la sfârșitul sezonului, și astfel va fi liber să își aleagă orice altă destinație, dacă nu va alege prelungirea înțelegerii pe Stamford Bridge.
Publicația spaniolă AS.com susține că Al-Nassr este pregătită să îl transfere liber de contract pe N’Golo Kante. Sursa citată anterior susține că deși a scris istorie în tricoul lui Chelsea, cucerind Liga Campionilor, mijlocașul francez nu ar spune pas unei mutări în Arabia Saudită.
Totodată, sunt șanse ca N’Golo Kante să continue și pe Stamford Bridge, ținând cont de faptul că s-a simțit excelent în perioada petrecută la Londra. Francezul evoluează la Chelsea din 2016, atunci când era transferat de la Leicester, la vremea respectivă proaspăt campioană în Premier League.
- Cristiano Ronaldo a semnat cu Al-Nassr până în 2025
- El va avea un salariu anual de 200 de milioane de euro
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Pep Guardiola e aproape să îi dea un răspuns Italiei. Federația i-a pus pe masă 10 milioane de euro
- Cel mai nou transfer al lui Inter Miami, sub investigație. Probleme după ce fostul jucător de la Real și United a ajuns în SUA
- Suarez i-a stricat debutul lui Lewandowski în MLS. „Dublă” a uruguayanului + autogol de cascadorii râsului
- Mirel Rădoi a făcut „cel mai bun transfer din istoria clubului”. Cine este jucătorul adus de Gaziantep
- Probleme mari pentru Neymar! Fanii lui Santos, furioși pe starul brazilian. Unde a fost surprins în zi de meci

































