Distincţia i-a fost acordată de Asociaţia Antrenorilor din Ucraina, pe baza a cinci criterii, care au vizat rezultatele înregistrate (punctaj 4,7 din 5), dificultăţi în îndeplinirea atribuţiilor (4,3), abilitatea de a lucra cu jucătorii (4,3), tactica şi schimbările efectuate la meciuri (4,7), progresul în evoluţie şi rezultate (4,5).
Mircea Lucescu, antrenorul anului în Ucraina
Cu 4,5 medie generală, Mircea Lucescu i-a devasat pe Victor Skripnik (Zoria Lugansk), 4,34 de puncte, şi Igor Iovicevici (Dnipro-1), cu 4,3 puncte.
Lucescu nu a fost depăşit la niciunul dintre criteriile de mai sus.
Antrenorii care au condus rivala Şahtior Doneţk în anul 2021, Luis Castro (până în vară) şi Roberto de Zerbi, s-au clasat pe locurile 4 şi 5, cu 4,22 puncte, respectiv 4,2 puncte.
În acest an, Dinamo Kiev a câştigat campionatul şi Cupa Ucrainei. În sezonul aflat în desfăşurare, echipa antrenată de Mircea Lucescu ocupă locul 2, cu 45 de puncte în 18 etape, după Şahtior Donţek, formaţia pregătită de De Zerbi, care a acumulat 47 de puncte.
Familia Lucescu, OUT de la naţionala României
Mircea Lucescu a făcut o dezvăluire incredibilă. Antrenorul de la Dinamo Kiev a anunţat că fiul său, Răzvan, nu va mai antrena niciodată naţională României.
După ce a anunţat că el nu va mai antrena niciodată naţionala României, Mircea Lucescu a spus că nici fiul său nu va va fi selecţioner. Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au fost la Salonic pentru a-l convinge pe Răzvan Lucescu să revină la echipa naţională a României. Antrenorul celor de la PAOK Salonic a refuzat oferta făcută de şefii din FRF.
„Și Răzvan are aceeași filosofie ca mine, nu mai antrenează niciodată naționala, după ceea ce s-a întâmplat cu el atunci. S-a scris atunci ceva în GSP, că ‘noi nu mai vrem să fim suporterii acestei naționale’. Era cineva care plătea pentru așa ceva. Păi de unde venea? Că nu avea de unde. Nu, era altcineva care plătea din afară. Și el a terminat cu naționala foarte bine, un 3-0 cu Bosnia. Nu e simplu să fii antrenorul naționalei.
Eu am fost puternic când am preluat naționala și aveam niște atacuri incredibile din partea revistei Săptămâna, unde erau Tănăsescu, Vadim Tudor, Eugen Barbu. În fiecare săptămână mă desființau, dar nu am avut nicio problemă„, a spus Mircea Lucescu la digisport.ro.
- Mircea Lucescu a fost desemnat antrenorul anului în Ucraina
- Dinamo Kiev a câştigat campionatul şi Cupa Ucrainei
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Zeljko Kopic, din eşec în eşec. Pe ce loc a ajuns Wieczysta Krakow cu el antrenor
- Fostul impresar al lui Cristi Chivu spune că intermediază transferul lui Andrei Raţiu la Real Madrid: „Îl sun pe Mourinho”
- Momente revoltătoare: au scandat numele lui Diogo Jota pentru a tachina adversarii! „Sper că nu se vor mai ruga după meci”
- Fostul adversar al României şi-a anunţat retragerea de la naţională! E supărat pe conducerea Federaţiei
- Lionel Messi, gol superb şi ratare monumentală! Inter Miami a fost egalată în prelungiri de Nashville
































