Ultima mutare a celor de la Şahtior Doneţk, fosta echipă a lui Mircea Lucescu, l-a uimit pe selecţionerul naţionalei României. Il Luce a vorbit despre numirea lui Arda Turan la fosta campioană a Ucrainei.
Mircea Lucescu a scris istorie pe banca celor de la Şahtior Doneţk. A câştigat titluri pe bandă rulantă cu echipa ucraineană, dar şi Europa League.
Mircea Lucescu, verdict despre Arda Turan
Cei de la Şahtior Doneţk tocmai l-au instalat ca antrenor pe Arda Turan, fost jucător al lui Mircea Lucescu la naţionala Turciei. Mutarea l-a uimit pe selecţionerul României care nu se aştepta la o asemenea numire. Cei de la Şahtior au avut un parcurs slab în ultimul sezon. Au terminat abia pe locul 3, iar Dinamo Kiev, o altă fostă echipă unde a activat Mircea Lucescu a luat titlul.
Fost mare internațional turc și dublu campion al Spaniei cu Barcelona a început foarte bine cariera de antrenor. A promovat-o pe Eyuspor în primul eșalon, dar apoi a calificat-o şi în cupele europene Europa. Acum a semnat cu echipa ucraineană până în 2027, cu un salariu stagional de două milioane de euro. Va avea şi bonusuri de performanţă dacă are rezultate în Europa.
„E prima oară când aud. Serios? Merge Arda la Șahtior? E incredibil, e o mare surpriză pentru mine. O decizie de foarte mare curaj. Merge într-o țară în care este război. Îi va fi foarte greu, războiul e încă prezent în Ucraina.
Cred că Șahtior își va juca meciurile la Lvov. Dacă există vreun atac, se poate ajunge cu ușurință în Polonia. Atunci când am preluat-o pe Dinamo Kiev, războiul încă nu începuse. Atacul Rusiei a intervenit un an mai târziu. Totul s-a schimbat într-o clipă. Chiar e o mare surpriză pentru mine decizia lui Arda Turan de a merge acum în Ucraina”,a declarat Mircea Lucescu pentru jurnalistul turc Yasin Tuncer.
- UEFA a făcut anunțul: Camp Nou câștigă lupta cu Wembley! Unde se vor desfășura finalele europene în 2028 și 2029
- Inter Miami se pregătește pentru viața după Messi! Lovitură majoră: au adus un om care a trecut pe la Real Madrid și Atletico
- Decizie în privinţa transferului lui Ianis Hagi. Răsturnare de situaţie
- Zidane, situație imposibilă la națională: Dembele e la cuțite cu Mbappe după declarația starului de la Real: „Trădare!”
- Coutinho se întoarce în fotbal după jumătate de an de pauză! Tocmai a semnat cu noua echipă: reuniune emoționantă

































