Preşedintele de la Al-Nassr a oferit declaraţii despre transferul lui Cristiano Ronaldo. Oficialul saudiţilor neagă informaţiile apărute în presa din întreaga lume, şi lasă de înţeles că mutarea lui CR7 este departe de a se oficializa.
Cristiano Ronaldo este liber de contract, după ce s-a despărţit cu scandal de Manchester United, luna trecută. Starul lusitan a primit o ofertă concretă de la Al-Nassr, club unde s-ar putea transfera în această perioadă de mercato.
O nouă reacţie oficială despre transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr
Preşedintele de la Al-Nassr a rupt tăcerea şi a oferit o scurtă declaraţie despre transferul lui Cristiano Ronaldo. Musli Al-Muammar a dezvăluit că multe dintre informaţiile care apar despre o posibilă mutare a lui CR7 în Arabia Saudită nu sunt adevărate.
“Ştirile despre Ronaldo nu sunt corecte, iar cele mai multe dintre ele din presa spaniolă sunt minciuni”, a declarat preşedintele lui Al-Nassr, potrivit daylimail.co.uk.
Cristiano Ronaldo s-a zvonit că va încasa suma de 75 de milioane de euro pe sezon la Al-Nassr, iar cu drepturile de imagine şi alte bonusuri ar fi ajuns la suma de aproximativ 200 de milioane de euro. Starul lusitan ar fi primit chiar şi un post în conducerea clubului, spre finalul înţelegerii, care ar fi durat până în 2030.
Declaraţia preşedintelui de la Al-Nassr vine la scurt timp după ce alţi oficiali ai clubului saudit au mărturisit că se poartă discuţii cu starul lusitan, negocierile mergând pe un drum bun.
„Nu am dreptul să spun da sau nu. Să așteptăm și să vedem cum decurg lucrurile până la finalul sezonului. Așa cum vedeți, e vorba despre o negociere de o importanță enormă. Și nu numai pentru club, ci și pentru țară și lumea fotbalului. Eu, în calitate de cetățean portughez, i-am ținut mereu pumnii lui Ronaldo. În viitor veți afla”, a declarat Marcelo Salazar, directorul sportiv de la Al-Nassr, zilele trecute, pentru beinsports.com.
Cristiano Ronaldo, aşteptat la vizita medicală! Starul lusitan, tot mai aproape de un contract stelar cu Al-Nassr
Cristiano Ronaldo este aşteptat la vizita medicală, fiind tot mai aproape de a deveni jucătorul lui Al-Nassr. Starul lusitan îşi va pune semnătura pe un contract astronomic, prin care va încasa aproximativ 200 de milioane de euro pe sezon.
