Olimpiu Moruțan a fost lăsat pe bancă de Fatih Terim pentru meciul cu Rizespor. Românul a fost introdus în teren în minutul 90+3 și a înscris golul victoriei în minutul 90+10.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Olimpiu Moruțan, zeu la Istanbul! Românul i-a adus victoria lui Galatasaray în minutul 90+10

Diagne a luat o acțiune pe cont propriu în flancul drept și a trimis o centrare pe jos la colțul lung. Acolo s-a aflat Olimpiu Moruțan, care a îndeplinit o simplă formalitate. VIDEO AICI CU TOATE GOLURILE DIN SUPER MECIUL RIZESPOR – GALATASARAY 2-3

Este a doua etapă la rând când Moruțan marchează golul victoriei pentru Galatasaray. În runda precedentă, fostul star de la FCSB a înscris în stilul lui Lionel Messi contra celor de Goztepe.

Boldrin, fostul jucător de la Astra și FCSB, a ratat un penalty pentru Rizespor în minutul 89, la scorul de 2-2. Galatasaray a jucat în 10 oameni din minutul 86, după ce Kutlu a fost eliminat.

Alexandru Cicâldău, celălalt român din lotul formației Cim Bom, a fost integralist. După victoria adusă de Olimpiu Moruțan, Galatasaray a urcat pe locul 8 în Turcia, la cinci puncte de liderul Fenerbahce.