Devis Mangia este cunoscut în fotbalul românesc în urma perioadei petrecute la Universitatea Craiova. El a antrenat în perioada mai 2017 – aprilie 2019 în Bănie. În acest interval a bifat de 82 partidee pe banca actualei campioane a României.
Ulterior a devenit selecţioner al Maltei, iar ultima experienţă a fost la ASD Team Altamura, din Serie C.
Mangia va continua în al treilea eşalon italian. Acesta a preluat pe Casertana.
“Când fac evaluări, mă uit mai întâi la oameni. Aici m-am simțit foarte apreciat, atât de conducere, cât și de președinte, iar acest lucru m-a convins să accept acest proiect. Vreau să felicit clubul, pe Zauri, stafful său și lotul de anul trecut pentru munca extraordinară pe care au depus-o. Acum este rândul nostru să muncim pentru a obține rezultate la fel de bune.
Pornim de la o bază solidă de jucători și ne vom întâlni cu directorul sportiv pentru a evalua cine va rămâne în lot. Nu sunt genul de antrenor care vine și vorbește despre obiective, atenția mea este îndreptată spre primul antrenament și primul meci, nu spre planuri pe termen mediu sau lung, pentru că riscăm să consumăm energie mentală inutil. Trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci în parte.
Grupa B din acest an va fi foarte diferită față de sezoanele precedente, deoarece vor veni trei echipe retrogradate din liga a doua, nu cred că s-a mai întâmplat asta până acum. La acestea se adaugă echipele care au avut deja un sezon foarte bun anul trecut, pe care le vom analiza împreună cu stafful meu. În acest moment nu putem face prea multe evaluări, deoarece perioada de transferuri abia a început; singurul lucru pe care îl putem face este să ne canalizăm toată energia asupra muncii de zi cu zi.
CV-ul meu nu aduce niciun punct pentru Campobasso, punctele trebuie câștigate de acum înainte. Nu mai sunt un antrenor tânăr. Consider importante principiile de joc, dar în același timp vreau să scot la suprafață cele mai bune calități ale jucătorilor. Voi discuta cu băieții, iar apoi vom construi sistemul de joc”, a declarat tehnicianul italian la prima conferință de presă.
- Zeljko Kopic, pe lista unui club din străinătate. Fostul antrenor de la Dinamo poate înlocui un campion mondial
- Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
- Ofertă pentru Edi Iordănescu! Unde este dorit fostul selecționer după ce a refuzat CFR-ul
- Leo Messi, negocieri pentru revenirea în tricoul Barcelonei! Totul s-ar putea petrece după Cupa Mondială
- Fostul jucător al lui Real Madrid a suferit un infarct, la numai 40 de ani! A fost operat de urgenţă după meci


































