Valentin Mihăilă, omul momentului după ce a marcat în Fiorentina – Parma 3-3. "Este achiziția cu cel mai mare randament". Nota uriaşă primită de român
De Dragoș Vasile
Publicat: 7.03.2021, 15:55
Internaţionalul român a înscris pentru 3-2 în meciul cu Fiorentina, duel încheiat la egalitate, 3-3.
Imediat după reuşita lui Mihăilă, fanii au luat cu asalt reţelele de socializare. În acel moment, Parma conducea şi era la câteva minute de prima victorie din noiembrie 2020 încoace.
„Incredibil”, „Ne vom salva”, „Foarte bine”. „Se observă o schimbare în fiecare joc! Încetul cu încetul… Haide Parma!” au scris fanii pe reţelele de socializare.
Bucuria acestora nu a durat mult. Iacoponi şi-a băgat mingea în propria poartă, iar Parma a plecat cu un singur punct de pe arena „Artemio Franchi”.
Presa din Italia, primele reacţii după Fiorentina – Parma 3-3: ”Va fi nevoie să fie titular!”
După finalul meciului, presa din Italia a reacţionat cu privire la thriller-ul cu şase goluri din Serie A.
„Este achiziția cu cel mai mare randament. A semnat o pasă de gol și un gol, cel care ar fi putut reaprinde o flacără slabă de speranță, dar… știm cum a mers. Cu talentul său, și nu numai, va fi nevoie să joace din nou titular pentru Parma.” a fost caracterizarea făcută de cei de la Parmalive.com.
„Totul s-a întâmplat pe Franchi. În minutul 90, Mihăilă a adus-o în avantaj pe Parma după un atac fulger plecat de la Inglese. În minutul 94, formaţia lui D’Aversa, care a fost trimis în tribune după al treilea gol marcat de echipa lui, a fost ironizată. Nefericitul Iacoponi a marcat un autogol. Scorul final a fost un incredibil 3-3.” a scris Gazzeta.it.
„Mihăilă şi-a adus echipa în avantaj aproape de finalul meciului, însă un autogol nefericit a adus egalitatea pentru gazde.” notează Republica.it.
Mihăilă, cea mai mare notă de la Parma
Internaţionalul român a fost recompensat de Sofascore cu nota 7.3 pentru prestaţia din meciul cu Fiorentina. Aceasta a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Parmei, alături de Kurtic, care a primit aceeaşi notă.
De cealaltă parte, Dennis Man a primit nota 6.4. Fostul fotbalist al FCSB a evoluat doar 29 de minute. Golul lui Mihăilă a venit la doar două zile după ce Mirel Rădoi l-a inclus în premieră pe lista pentru convocările preliminare în vederea meciurilor din preliminariile CM 2022.
- Mihăilă i-a impresionat pe jurnaliştii italieni
- Românul a marcat primul său gol în Serie A
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY