VIDEO Un gol magnific al lui Gică Hagi, inclus într-un top uriaș. ”Nu și-a pierdut geniul. Excepțional!”

De Antena Sport
Publicat: 2.05.2020, 10:17

Gică Hagi, într-un Galatasaray - Juventus 2-2

Olycom / OLYCOM via Hepta

Gică Hagi a scris istorie în tricoul lui Galatasaray

În topul realizat de francezi, golul marcat de Hagi în sezonul 2000-2001 în poarta lui Monaco ocupă locul al 19-lea. Pe vremea aceea, antrenorul Viitorului evolua pentru Galatasaray.

Reclamă

Intră aici pentru a vedea golul senzațional înscris de Hagi

”Hagi nu își pierduse geniul în tricoul lui Galatasaray”

„După o carieră strălucitoare, în care a evoluat pentru Real Madrid, Barcelona sau Brescia, Gică Hagi a jucat pentru Galatasaray pentru mai multe sezoane. El nu și-a pierdut însă geniul, chiar dacă urma să se retragă doar un an mai târziu. 

În partida cu Monaco, din 2000, Hagi a primit mingea pe partea stângă, la mai bine de 35 de metri de poarta lui Stephane Porato. Românul a avansat puțin și a lansat apoi un șut incredibil. Mingea ajungea în colțul opus. Excepțional”, au caracterizat francezii ”trasorul” trimis de Hagi.

Unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria grupării Cim Bom, Hagi a câștigat alături de Galata 4 titluri în Turcia, două Cupe ale Turciei, două Supercupe ale Turciei, Cupa UEFA și Supercupa Europei.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

10:59

VIDEOLos Angeles Clippers – Denver Nuggets 110-112! Victorie în overtime pentru Nuggets, în meciul 1 al seriei

10:41

Noi probleme pentru Dennis Man! Anunţul italienilor înainte de Parma-Juventus. Decizia lui Cristi Chivu

10:13

„Poate să rezolve campionatul!” Verdict înaintea derby-ului FCSB-CFR Cluj. Giovanni Becali a spus clar

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s