CFR Cluj i-a stabilit viitorul lui Edi Iordănescu. De altfel, acesta nu ar fi intrat niciodată sub semnul întrebării. Cel puțin asta susține Marius Bilașco, cel care a declarat că CFR-ul a negociat deja cu Iordănescu Jr.
CFR Cluj i-a stabilit viitorul lui Edi Iordănescu
“Nu am avut dubii că nu ne-am fi putut îndeplini obiectivul. Am avut încredere în acest grup de băieţi. Eu sunt convins că Edi va continua, nu s-a pus niciodată problema să nu continue. E o înţelegere cu el să continue. CFR de obicei nu pune antrenori pentru 6-7 luni de zile.
Acum vrem să ne bucurăm de acest moment, nu se pune problema să discutăm de plecarea lui Edi. Sunt convins că va continua şi avem de îndeplinit un obectiv important, acela de a fi într-o competiţie europeană, grupele Ligii Europa, grupele Ligii Campionilor e un obiectiv greu de obţinut”, a declarat Marius Bilașco, la Digi Sport.
Edi Iordănescu a semnat cu CFR Cluj în decembrie 2020. La acel moment, formația din Gruia era la 6 puncte în urma liderului FCSB. Iordănescu Jr. a recuperat terenul pierdut și a cucerit primul titlu din cariera sa!
“Poate vom bea şampanie la Cluj, acum plecăm spre Suceava să luăm avionul spre Cluj. Nu am luat şampanie cu noi la Botoşani. Cred că la meciul cu FCSB, o parte din jucătorii care au dus greul, vor primi vacanţă. Dar asta e decizia antrenorului“, a încheiat Marius Bilașco.
Edi Iordănescu a adunat 29 de meciuri pe banca lui CFR Cluj. Bilanțul său este aproape perfect: 20 de victorii, 5 remize și 4 înfrângeri.
CFR Cluj a devenit campioana României
Ardelenii au ajuns la 4 titluri la rând, performanță fără precedent în ultimii 20 de ani în fotbalul românesc. În total, CFR a ajuns la 7 titluri, devenid cea mai de succes echipă din provincie.
Andrei Burcă a marcat unicul gol al meciului de la Botoșani în minutul 53, datorită unei devieri norocoase. Arlauskis i-a salvat pe ardeleni în prelungiri, când a intervenit decisiv în fața lui Al Mawas. S-a terminat 1-0 pentru CFR Cluj, iar ardelenii au cucerit al 4-lea titlu la rând. Acesta este şi primul trofeu pentru Edi Iordănescu ca antrenor.
- CFR Cluj i-a stabilit viitorul lui Edi Iordănescu
- Ce se întâmplă cu Iordănescu Jr.
- Olanda - Suedia e sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Germania - Coasta de Fildeș e sâmbătă, de la ora 23:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo
- Atacantul transferat cu scandal de Dinamo, pariul pentru noul sezon: “Cred foarte mult în el”
- Dorinel Munteanu şi-a găsit echipă şi semnează, după retrogradarea cu Hermannstadt: “Discuţii finale”
































