CFR Cluj, o nouă mutare pe piaţa transferurilor. Campioana României s-a înţeles cu Jonathan Rodriguez, căpitanul lui FC Botoşani şi cel mai bun jucător al grupării moldave.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

CFR Cluj, o nouă mutare pe piaţa transferurilor

Transferul a fost anunţat de Valeriu Iftime, patronul celor de la Botoşani. Acesta a dezvăluit că ardelenii l-au convins pe jucător să semneze încă din iarnă.

„Azi am aflat că Jonathan Rodriguez a semnat cu CFR Cluj. Marius mi-a zis că semnase din iarnă. Ashkovski ştiu că s-a dus la Rapid”, a declarat Valeriu Iftime pentru DigiSport.

Cotat la 650.000 de euro pe site-urile de specialitate, mijlocaşul argentinian a avut un sezon excelent la FC Botoşani. Rodriguez a bifat 38 de meciuri, în toate competiţiile, reuşind să ofere cinci pase decisive. Acesta se află la echipa din Moldova din toamna lui 2017.

Jonathan Rodriguez, în duel cu Ovidiu Popescu
SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

CFR Cluj s-a înţeles cu Jonathan Rodriguez înaintea meciului cu FC Botoşani

Ardelenii s-au înţeles cu Jonathan Rodriguez chiar înaintea meciului care a decis titlul, 1-0 cu FC Botoşani. Titular în toate meciurile din play-off, fotbalistul nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve în meciul care a decis campioana României.

Valeriu Iftime a motivat absenţa fotbalistului prin faptul că îi va expira contractul şi nu a ajuns la o nouă înţelegere cu acesta. Totuşi, Stefan Ashkovski, care a ajuns între timp la Rapid, se afla în aceeaşi situaţie şi a fost titularizat de Marius Croitoru în FC Botoşani – CFR Cluj, 1-0.