CFR Cluj – Randers 1-1 | „Îmi e ciudă că nu am reușit să marchez!” Andrei Burcă, supărat că nu a reuşit să dea gol. Marea problemă a campioanei: „Au venit şi jucători noi!”

De Antena Sport
Publicat: 30.09.2021, 22:06

Andrei Burcă, CFR Cluj

Andrei Burcă a

Andrei Burcă, în timpul unui meci disputat de CFR Cluj / Profimedia

Campioana României a suferit mult în fața danezilor, care au condus cu 1-0 la pauză. Claudiu Petrila, intrat de pe bancă, a înscris golul care a salvat un punct pentru echipa lui Dan Petrescu. Şi Andrei Burcă a avut o ocazie bună de a marca.

Reclamă

E important că am acumulat un punct, au fost multe schimbări în echipă, s-a văzut. Consider că am făcut o partidă bună, am avut ocazii, situații de poarta. Au jucat și bine, a fost un meci deschis, pe contre. Plecăm cu regretul că putem obține cele trei puncte, în schimb asta ne motivează pentru următoarele meciuri.

Încă nu suntem omogeni, au venit și jucători noi, s-a întors și ”Mister”. Cred că începem să ne intrăm în ritm, trebuie să mai lucrăm la toate capitolele. Suntem pe ultimul loc în grupă, mai avem de muncit. Vine AZ Alkmaar, ne luptăm pentru fiecare punct. 

Îmi e ciudă mie că nu am reușit să marchez. Nu știu dacă a fost sau nu penalty. Cred că am controlat jocul, am avut situații bune”, a spus Burcă, conform sport.ro.

Pentru CFR Clul, acesta este primul punct obţinut în grupele Conference League. În prima etapă, CFR Cluj a pierdut partida cu Jablonec. În celălalt meci al grupei din această etapă, Alkmaar a învins-o cu 1-0 pe Jablonec.

Cum arată clasamentul în grupa CFR-ului din Conference League

 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:37

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

21:15

VideoMax Verstappen, tur de senzație în calificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite! Va pleca din pole-position

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors