Echipa lui Dan Petrescu, CFR Cluj, conduce autoritar Liga 1, dar continuă să se întărească. Campioana tocmai l-a adus pe Daniel Birligea, un atacant de doar 21 de ani, pe care l-a şi prezentat oficial.
Dan Petrescu primeşte întăriri din Italia!
„Bun venit, Daniel Birligea! Suntem bucuroși să vă anunțăm că Daniel Birligea, atacant în vârstă de 21 de ani, este noul jucător al CFR-ului. Birligea a evoluat la grupele de juniori ale clubului Palermo FC, iar în ultimii doi ani și jumătate a jucat constant pentru formația italiană Teramo Calcio. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări în tricoul echipei noastre!”, este mesajul de pe pagina de Facebook a celor de la CFR Cluj.
Birligea, al patrulea transfer al iernii pentru CFR Cluj
Daniel Birligea este a patra achiziţie a iernii pentru cei de la CFR Cluj. Dan Petrescu i-a mai primit pe atacanţii Sergiu Buş (liber de contract) şi Marko Dugandzic de la FC Sochi, dar şi pe mijlocaşul ofensiv Cristian Neguţ de la Chindia Târgovişte. Ardelenii au început bine 2022, cu un egal dramatic, 3-3, pe terenul marii rivale în lupta pentru titlu, FCSB. În urma acestui rezultat, formaţia din Gruia a rămas lider al Ligii 1, cu un avans de 10 puncte faţă de locul secund ocupat de echipa lui Toni Petrea.
În etapa a 23-a, echipa lui Dan Petrescu o întîlneşte, pe propriul teren, pe FC Botoşani, o altă echipă candidată la play-off. Meciul se va desfăşura în Gruia, luni, de la ora 20.00.
- Dan Petrecu primeşte întăriri din Italia
- Campioana CFR Cluj a anunţat transferul unui atacant
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Gicu Grozav a semnat! Destinaţie surpriză a fostului jucător de la Petrolul Ploieşti
- „Ţineţi minte ce vă spun!” Adrian Mititelu are planuri mari cu FCU Craiova şi nu se dă bătut: „În 2-3 ani, în Liga 1”
- FCU Craiova revine în fotbalul românesc! În ce ligă va evolua clubul lui Adrian Mititelu
- Flavius Stoican și-a găsit echipă! Cu cine a semnat după ce a fost aproape să retrogradeze cu Farul
- Flavius Stoican revine pe bancă, după despărțirea de Farul: „Sunt apreciat de acești oameni”


































