Dan Petrescu vrea să schimbe din temelii CFR Cluj. După ce i-a adus la echipă pe Emmanuel Culio, Mihai Bordeanu sau Florin Ştefan, ardelenii urmează să se despartă de mai mulţi fotbalişti din actualul lot. Trebuie reechilibrat bugetul, iar unii dintre aceştia nu mai intră în planurile Bursucului
Dan Petrescu, verdict în privinţa jucătorilor care vor pleca
Alexandru Chipciu, Giedrius Arlauskis, Iasmin Latovlevici, Anas Tahiri, Guessouma Fofana și Ulrich Meleke ar fi pe lista neagră a conducerii ardelenilor. „Cei care nu sunt pe listă să îşi caute echipe şi să joace undeva. Dacă nu, ar trebui să se antreneze cu echipa”, a dezvăluit Dan Petrescu.
Totuşi, antrenorul CFR-ului nu ar vrea să renunţe la Arlauskis chiar dacă l-a scos de pe lista pentru Conference League. „Arlauskis a fost accidentat şi n-aveam cum să îl trec pe nicio listă. Nici nu a venit până acum. Nu pot să aştept. Nu puteam să risc. Mi-ar fi plăcut ca el să fie bine şi să apere, e o legendă pentru CFR.
El cu mine a fost mereu bine, oriunde l-am avut pe el a fost ingerul meu păzitor şi am câştigat campionatul. Mi-aş fi dorit să îl am. Normal că il aştept la pregătire? Rămâne în anturajul echipei, normal”, a spus Bursucul.
Dan Petrescu nu renunţă la Billel Omrani şi Claudiu Petrila
Billel Omrani şi Claudiu Petrila ar avea oferte din străinătate, dar Dan Petrescu nici nu se gândeşte să renunţe la ei. „Omrani şi Petrila nu pleacă. Nu pleacă nimeni. Noi nu mai putem lua pe nimeni pe listă dacă pleacă cineva”, a mai explicat antrenorul CFR-ului.
- Dan Petrescu, anunţul momentului despre plecările de la CFR Cluj
- Billel Omrani şi Claudiu Petrila, doriţi în străinătate
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”
































