Daniel Pancu, un car de nervi. Acuză jocuri de culise. "Arbitrul are legături cu un club rival!"
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 11.07.2020, 19:48
Actualizat: 12.05.2021, 10:34
Fostul antrenor al giuleştenilor consideră că echipa pe care o reprezintă a fost „vânată” de centralul partidei.
Daniel Pancu, atac la adresa lui Iulian Dima
„Am ajuns bătaia de joc a anumitor oameni din arbitraj. Nu se poate, în atât de multe cazuri, Rapid să fie nedreptăţită şi dezavantajată. Trebuie să fim mult mai responsabili. Este un arbitru care are legături cu un alt club rival. Are grade de rudenie, nu mai contează, dar nu mi se pare normal. Vom face şi comunicate şi plângeri.
Dacă s-ar vrea, de la nivel înalt, ca anumite echipe să promoveze, Rapid ar fi una dintre ele. Dar se vede altceva. Mă simt foarte rău. Suntem o echipă al cărei viitor este influenţat de deciziile de arbitraj„, a reacţionat Pancu pentru Digi Sport.
Oficialul giuleştenilor a vorbit şi despre faza în care Petrolul a ratat trei penalty-uri, iar Mihai Popa a fost eliminat.
„Din câte se pare, arbitrul are acoperire, dar e deja prea mult. Rupi echilibrul unui derby şi apoi să repeţi faza de maniera aia. Cu arbitraje de acest fel nu avem şanse să promovăm. Rapid este cea mai dezavantajată echipă„, a mai spus Daniel Pancu.
- Daniel Pancu a fost antrenorul Rapidului
- A devenit, luna trecută, preşedintele clubului din Giuleşti
- Iulian Dima a arbitrat Petrolul-Rapid 0-0
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY