Dennis, pericol public! Man a devenit o adevărată "maşină de goluri!" Tănase, irezistibil după ce s-a antrenat la turci
De Antena Sport
Publicat: 15.01.2021, 18:54
Dennis Man a reușit al 13-lea gol stagional chiar în primul meci din 2021. Atacantul lui FCSB a deschis scorul în meciul cu Astra cu o lovitură de cap plasată sub bara porții lui David Lazar.
Dennis Man, cel mai bun sezon al carierei
Radunovic a primit balonul in banda stângă și a centrat pentru prima pasă decisiva din tricoul lui FCSB. Dennis Man a reluat excelent cu capul, iar Lazar n-a mai avut ce face la execuția fotbalistului arădean.
Dennis Man are 13 goluri și șase pase decisive în acest sezon de Liga 1. Gigi Becali speră să dea o adevărată lovitură financiară cu transferul jucătorului său.
Florin Tănase, 11 goluri in Liga 1
Florin Tănase a marcat după o fază superbă a roș-albaștrilor. Florinel Coman a trimis balonul în interiorul careului, iar căpitanul FCSB a înscris cu o execuție superbă, fără preluare.
Tănase a realizat dubla doar opt minute mai târziu. Octavian Popescu a destabilizat apărarea oapesților cu o pasă filtrantă, iar „decarul” de la FCSB a îndeplinit o simplă formalitate în fața lui Lazar.
A fost al 11-lea gol reușit de Tănase în acest sezon. El și Dennis Man conduc ierarhia golghterilor din Liga 1, fiind de departe cei mai buni oameni din acest sezon ai lui Toni Petrea.
- Dennis Man, al 13-lea gol stagional
- Florin Tănase a făcut dubla
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY