Gabi Balint, şocat de decizia ultraşilor din DDB după ce Magaye Gueye a înjurat Dinamo ca la uşa cortului

De Antena Sport
Publicat: 17.01.2021, 5:39

Mgaye Gueye, în timpul unui meci

Hepta

Mgaye Gueye a înjurat-o pe Dinamo

„Eu nu mă așteptam ca suporterii să-l ierte pe Gueye, să-i prelungească contractul, după gestul pe care l-a făcut. Pentru că gestul ăla, în orice stare ai fi fost, nu poți să-l faci.

Reclamă

Poți să spui despre tine, dar nu poți să lovești clubul așa cum l-a lovit el. Eu, în momentul ăla, știi ce am simțit? Am zis: băi, asta merită fotbalul românesc. Nu Dinamo, ci mă refer la fotbalul românesc. Asta merită, ca anumiți jucători să vină, să nu le pese, să-și ia banii și să plece”,  spus Balint, la Digi Sport.

Reclamă

Magaye Gueye, în mijlocul unui scandal, după ce a înjurat-o pe Dinamo

Decizia suporterilor acționari de a-i prelungi contractul lui Magaye Gueye este cel puțin surprinzătoare. Senegalezul a înjurat clubul din Ștefan cel Mare din cauza restanțelor salariale, iar cei de la DDB au fost foarte supărați din această cauză. 

„Pe teren, acest Magaye nu m-a impresionat. Eu, de la bun început, mi-am dat seama că nu poate fi o soluție bună pentru Dinamo. Sper că acolo, în filmare, a fost mai convingător, pentru că pe teren nu m-a convins deloc. Acum, antrenorul trebuie să decidă în cazul lui.

Noi vrem să fie dat afară! N-are rost să ne mai încurcăm cu el. Cine e Magaye Gueye? De 25.000 de euro pe lună trebuie să arăți ceva, dar el s-a trezit în România, unde șampania este bună și ieftină”, a transmis unul dintre membrii programului DDB.

Magaye Gueye apare într-un clip, în jacuzzi. Are alături două femei. Una dintre ele este un cunoscut fotomodel, Laurette, cu care senegalezul are o relaţie.

Gueye a lipsit de la primul meci al sezonului, cu Hermannstadt, după ce a invocat probleme musculare.

Atacantul de 30 de ani cotat la 400.000 de euro a marcat două goluri în cele 8 meciuri adunate în Liga 1 pentru Dinamo. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:59

Gigi Becali pregăteşte lovitura verii! Atacantul de Champions League vizat de FCSB: „Mâine îi dă banii”

16:19

FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”

16:16

Luis Figo, verdict despre șansele României de calificare la World Cup 2026: „Aveți jucători tineri și buni”

15:34

Manchester City renunță la încă o vedetă după Kevin De Bruyne: „Să își găsească echipă”

15:33

Mihai Stoichiță a analizat prestația lui Louis Munteanu din FCSB – CFR Cluj 3-2: „Un jucător excelent”

14:59

Câte etape va fi suspendat Mihai Popescu după „parada” din FCSB – CFR Cluj 3-2! Ce scrie în Regulament

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis