Video

Genial! Gabi Tamaș, primele declarații din postura de președinte-jucător: „Mă amendez și pe mine dacă fac ceva rău”

Alexandru Ivan Publicat: 13 iulie 2021, 20:28 / Actualizat: 13 iulie 2021, 21:50

Comentarii

Gabi Tamaș,la o petrecere / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Gabi Tamaș, în stilul său caracteristic, a declarat că nu va ierta pe nimeni care va încălca regulamentul, chiar dacă asta înseamnă să se amendeze singur.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gabi Tamaș, primele declarații din postura de președinte-jucător

„Mă amendez și pe mine dacă fac ceva rău, îi amendez și pe ei, adică suntem o familie. Sunt cu ei, lângă ei, joc alături de ei, dar când am plecat de acolo, sunt altfel de om, n-am ce să fac, ăsta e postul care mi s-a dat.

Am jucat în țară la câteva echipe și eu zic că lucrurile nu au fost chiar normale la Voluntari, dar spre normal. Adică întârzierile n-au fost ca la alte cluburi. Și noi, jucătorii de fotbal, suntem în general plângăcioși și la bine, și la rău. S-a întâmplat și când am fost jucător să vină la mine și să ceară bani”, a declarat Gabi Tamaș, în cadrul unei conferințe de presă.

FC Voluntari s-a salvat de la retrogradare în sezonul trecut abia după ce a jucat barajul. Anul acesta, Tamaș are aspirații mai mari pentru gruparea ilfoveană.

Am rămas același nucleu care s-a bătut pentru rămânerea în Liga 1 și am mai adus câteva întăriri. Încercăm, de asta am fost pus aici, în postura de președinte-jucător, să ajut și în teren. Că nu mai vreau să trăiesc asta. Și eu am avut stres.

Reclamă
Reclamă

Dacă am jucat la multe echipe, crezi că nu am avut stres și nervi pe finalul campionatului? Am avut. Este o situație foarte delicată când te bați la retrogradare.

Bineînțeles că voi fi un președinte vocal, dar nu voi veni la toate emisiunile voastre. Nu mă interesează alte echipe, nu mă interesează Dinamo. Eu nu sunt aici să vorbesc de alte echipe. Noi sperăm să-i batem pe Dinamo”, a mai spus Tamaș.

Gabi Tamaș a semnat în februarie cu FC Voluntari, pentru care a jucat 16 meciuri. În conducerea clubului, acesta va face trio cu Bogdan Bălănescu şi Bogdan Niculaie.

Reclamă

Gabi Tamaș, la un pas de revenirea la Dinamo

Gabi Tamaș a fost aproape să semneze cu Dinamo la începutul stagiunii precedente. În acea perioadă, Cortacero și spaniolii din Ștefan cel Mare ademeneau fotbaliștii cu salarii uriașe.

„Primul jucător pe care l-am contactat a fost Tamaș. L-am convins să vină. El mi-a zis că vine dar că vrea și el să știe cu cine vorbește și în ce condiții vine. I-am spus că îi dau numărul lui Cortacero ca să se înțeleagă cu el.

Între timp, eu am mai vorbit cu alți doi fotbaliști de mare valoare cărora nu vreau să le dau numele”, a dezvăluit Cornel Țălnar, fost membru în conducerea lui Dinamo pe vremea lui Cortacero, potrivit playsport.

Tamaș nu a mai ajuns la Dinamo după discuția cu Cortacero. A semnat în schimb cu Universitatea Cluj, unde a stat doar 6 luni. La începutul lui 2021, veteranul de 37 de ani a venit la FC Voluntari.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:25 16 sept.

Elche – Real Madrid 2-3. Succes dramatic pentru Jose Mourinho! Carlos Espi, erou pentru „los blancos”

23:40

Lionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio

23:31

Andrei Nicolescu recunoaşte public problema mare de la Dinamo: „Avem 20% din ce au FCSB, Craiova şi Rapid”

23:28

Gigi Becali a anunţat motivul pentru care Mirel Rădoi nu-i răspunde: „El aşa face. L-am sunat ca naş”

22:56

Rodri a venit cu replica după ce Barcelona l-a susținut pe Lamine Yamal pentru Balonul de Aur

22:56

Mircea Sandu revine şi şi-a anunţat implicarea la un club din România: „Încerc să-i ajut”

1 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 2 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte 3 Au bătut palma! Dinamo a luat decizia şi a semnat contractul, după ce a ajuns pe primul loc 4 Încă o lovitură dată de maghiari: al 5-lea jucător din Ungaria care semnează cu Liverpool 5 Ultimul transfer pregătit de Gigi Becali la FCSB 6 Gigi Becali a spus condiţiile ca Edi Iordănescu să vină la FCSB, după care a ofertat un alt antrenor în direct
Citește și