Închide meniul

Gigi Becali, criticat de Florin Lovin pentru modul excesiv în care îşi elogiază jucătorii: “Numai rău le face!”. Ce a spus despre Florinel Coman şi Octavian Popescu

Cosmin Cioboată Publicat: 9 martie 2022, 17:03 / Actualizat: 13 martie 2023, 22:47

Comentarii
Gigi Becali, criticat de Florin Lovin pentru modul excesiv în care îşi elogiază jucătorii: Numai rău le face!. Ce a spus despre Florinel Coman şi Octavian Popescu

Florin Lovin, fostul mijlocaş de la FCSB / Hepta

Gigi Becali, criticat de Florin Lovin pentru modul în care îşi elogiază jucătorii. Florin Lovin nu este de acord cu stilul lui Gigi Becali, care îşi elogiază excesiv jucătorii. Triplul campion al României, cu FCSB, consideră că declarațiile patronului nu fac decât să-i afecteze pe tinerii fotbaliști din punct de vedere mental.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gigi Becali, criticat de Florin Lovin pentru decăderea lui Florinel Coman: “Numai rău le face jucătorilor!”

Lovin a dat drept exemplu cazul lui Florinel Coman, despre care finanţatorul clubului din Berceni a vorbit la superlativ în trecut. Între timp, prestațiile sale au scăzut semnificativ, iar discursul lui Gigi Becali s-a schimbat la 180 de grade.

“Hai să-l luăm pe Coman exemplu, când a venit la FCSB. Cel mai important, clauză de 300 de milioane de euro, ‘n-a mai avut România niciun fotbalist ca el, poate să se supere Hagi pe mine’, cum spunea? Exact același discurs, se tot repetă.

Acum ne spune după câțiva ani că Florinel Coman trebuie să se lase, că nu-i mai stă capul la fotbal. Dar, el nu știe că indirect a contribuit și el, iar o mare parte din vină îi aparține și lui. Cu astfel de declarații, cu astfel de lucruri spuse, numai rău le faci jucătorilor.”, a declarat Florin Lovin, pentru sport.ro.

Florin Lovin se teme pentru viitorul lui Octavian Popescu, sub comanda lui Gigi Becali

Florin Lovin a vorbit şi despre Octavian Popescu, considerat mai nou de Gigi Becali “cel mai bun fotbalist al României”. Fotul UEFAntastic nu priveşte cu ochi buni aceste declaraţii şi este de părere că îl vor afecta pe jucătorul de 19 ani, mai ales în cazul unei viitoare convocări la echipa națională.

Reclamă
Reclamă

“Octavian Popescu e clar cel mai bun jucător din România în momentul de față. Nu doar că e tânăr, dar demonstrează prin execuții, prin felul în care joacă, însă au mai fost mulți alții ca el în trecut. Ca multe alte lucruri, patronul FCSB-ului nu se învață și nu realizează cât rău îi fac astfel de declarații lui Octavian Popescu.

Să impui un jucător la echipa națională, doar rău poți să-i faci, bine n-ai cum. Acel jucător, dacă într-adevăr este bun și antrenorul îl vrea, oricum îl va lua, nu că-i spui tu, Gigi Becali, să-l ia pe Octavian Popescu la echipa națională.

Să spunem că îl cheamă, va juca, nu are cum să aibă același nivel. După o evoluție, două, trei, vom spune că ăsta a fost și Octavian Popescu. Trebuie să înveți din greșeli, lucru care la FCSB nu se întâmplă niciodată. Mereu există jucători de 50 de milioane, de 70, cu clauză de 300 de milioane și, de fapt, pleacă pe 2-3 milioane, dacă pleacă.”, a mai spus fostul mijlocaș.

Reclamă

Gigi Becali l-a distrus pe Florinel Coman

”Dacă eu nu mă duc la echipă, ce să faci? A zis MM că rezolvă el, am văzut. Când am spus să bată Tavi, bate Tavi. Îți dai seama cine e Coman? E cel mai mare fotbalist. Bate el, ia mingea, dă pasă la portar. Ce să faci? Nici nu vreau să mă duc să fac, să țip, să urlu. Îmi ajunge cât am țipatCrezi că o să mai joace Coman?

Antrenează-te dacă vrei să joci. Eu nu mai am baza deloc în Coman, nu mai cred în el că poate să fie fotbalist. El fotbal știe, că nu îl uiți, numai că mintea pe care o ai despre fotbal trebuie să facă o colaborare cu timpul. Dacă mintea ta vrea ceva, iar trupul tău nu poate, intervine neîncrederea”, a declarat Gigi Becali, la ProX.

Gigi Becali, discurs uluitor la adresa lui Octavian Popescu: “Cel mai mare fotbalist român din istorie! Să mă ierte Hagi! Ce Dobrin, ce Balaci?”

Gigi Becali l-a lăudat la scenă deschisă pe Octavian Popescu, spunând că atacantul de 19 ani este “cel mai mare fotbalist român” şi că îi va depăşi pe legendarii Gică Hagi, Nicolae Dobrin și Ilie Balaci.

“E cel mai bun fotbalist român, la ora actuală. Nu poți să îi iei mingea, dă pase de gol și goluri. E genul lui Neymar. Și poate să-l depășească pe Neymar.

Tavi nu e niciodată înlocuit. De ce? Pentru că el joacă încontinuu, nu iese din joc nici cand nu primește mingea. Să mă ierte Gică (n.r. – Hagi), dar o să îl depășească. Ce Dobrin și Balaci… E ceva de mare rasă. E cel mai mare geniu din fotbalul românesc.”, a spus Gigi Becali, pentru sport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
19:45
Dorinel Munteanu, categoric după ce Hermannstadt a învins-o pe Botoșani: „Să fim ca o haită de lupi”
19:37
“Întrebări de România” Discuţia care l-a scos din sărite pe Leo Grozavu după ce Botoşani a ratat play-off-ul!
19:13
Porto – Arouca (20:45) și Sporting – Estoril (22:45) LIVE VIDEO. Programul etapei a 24-a din Liga Portugal
18:59
U Cluj – Oţelul LIVE TEXT (ora 20:00). FCSB, cu ochii în Ardeal. Meci decisiv pentru play-off! Echipele de start
18:55
Hermannstadt – Botoşani 3-1. Moldovenii lui Grozavu, OUT din cursa pentru play-off
18:42
Daniel Paraschiv, reacție fermă despre șansele la titlu ale Rapidului: „Nu are rost să facem calcule”
1 EXCLUSIVGică Craioveanu, cuvinte mari despre transferul uriaş pentru fotbalul românesc 2 FotoImplicată într-o afacere de 800 de milioane de euro! Ea este cea mai bogată fată de fotbalist din România 3 Ajuns rezervă la FCSB, transfer de 5 milioane de euro. Negocieri cu o echipă de top 4 Gigi Becali, replică la Denis Alibec: “A luat 450.000 de euro și a jucat nici 20 de minute” 5 Reacţia “U” Cluj după ce CCA a delegat la meciul cu Oțelul o rudă a unui oficial de la FCSB 6 UPDATEAdus în cătuşe la Parchet, Gabi Matei va fi cercetat sub control judiciar
Citește și