Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan, trimişi în Cipru şi Arabia Saudită pentru a se pune la punct cu VAR-ul

De Antena Sport
Publicat: 4.05.2021, 10:50

Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan

colaj frf.ro

Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan, cei mai buni arbitri români

Potrivit frf.ro, marţi, Ovidiu Haţegan şi colegii săi asistenţi Radu Ghinguleac – Sebastian Gheorghe vor arbitra partida AEK Larnaca – Omonia Nicosia, în prima ligă cipriotă. Oaspeţii sunt lideri, având 3 puncte peste Apollon, echipa de pe locul secund şi adversarul din următoarea etapă, ultima.

Reclamă

De asemenea, vineri, 7 mai, Istvan Kovacs va conduce la centru partida Al-Shabab – Al-Hilal, în Arabia Saudită. Acesta va fi ajutat de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Meciul va pune faţă în faţă primele două formaţii clasate. Cu 5 etape înainte de final, cele două formaţii se află la egalitate de puncte, 48.

Reclamă

Vom avea VAR în Liga 1: ”Termenul este clar!” Cât va costa

Fotbalul din România va beneficia de sistemul VAR. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că Liga 1 va avea VAR începând din play-off-ul, respectiv play-out-ul sezonului viitor.

Anunțul a fost făcut de Justin Ștefan după Adunarea Generală a LPF, la care au participat conducătorii cluburilor din Liga 1. Liga și Federația vor pune ambele câte 250.000 de euro.

”Şi administrativ s-au deblocat lucrurile. Liga va pune 250.000 de euro, Federaţia va pune 250.000 de euro şi se va semna un parteneriat.

Probabil că în zilele următoare va exista forma finală a parteneriatului şi acesta va fi semnat, împreună cu EAd, deţinătorul de drepturi.

Termenul e clar, asumat de ambele părţi, începutul play-off-ului şi, respectiv, al play-out-ului sezonului viitor”, a anunțat Justin Ștefan în cadrul unei conferințe de presă.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
21:05

Damac – Al-Nassr 2-3! Înfrângere dramatică pentru echipa românilor Stanciu şi Niţă cu cea a lui Ronaldo

20:57

VideoJurnal Antena Sport | Andrei Nicolae, pe urmele lui Ivan Patzaichin! E campion la canoe şi la şcoală

20:51

Nicolae Stanciu, gol de senzație în poarta echipei lui Cristiano Ronaldo! Căpitanul naționalei, în mare formă

20:34

Câţi bani a încasat Gigi Becali de la UEFA pentru jucătorii FCSB-ului care au mers la naţională!

20:31

„Poate să câștige meciurile și în 10” Florin Prunea a analizat lupta pentru titlu și a dat verdictul

19:41

Sorana Cîrstea – Hailey Baptiste 2-6, 7-5, 6-7. Românca, eliminată dramatic din turneul de la Madrid

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s