Mihai Stoica i-a răspuns liderului ultraşilor de la FCSB. „Nu e uşor să fii închis atâţia ani!”. Ce i-a spus lui Gheorghe Mustaţă despre demisie!

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 20.05.2021, 19:24
Actualizat: 20.05.2021, 20:30

Mihai Stoica

Mihai Stoica, în tribună la un meci jucat de FCSB

Hepta

Oficialul ocupantei locului secund din campionatul României a ţinut să transmită că nu va pleca de la club. Mai mult, l-a arătat cu degetul pe Mustaţă, cel care i-ar fi ameninţat pe jucători că le va sparge maşinile.

Reclamă

Mihai Stoica i-a răspuns liderului ultraşilor de la FCSB: „Demisia n-o iau în calcul”

Mustață – pentru care am toată compasiunea, nu e ușor să fii închis atâția ani, am fost și eu pe acolo – nu m-a amenințat pe mine. A amenințat însă că va da cu torțe ca să ne suspende terenul, a menționat câte ceva prin bannerele pe care le-a pus pe garduri lângă bază, a sunat jucătorii și le-a spus că o să le spargă mașinile. Cel puțin așa mi-au zis mie jucătorii.

Reclamă

Eu am respectat ultraseria și, mai ales Peluza Nord. Modul în care am colaborat m-a făcut să mă simt unul dintre ei. Mi-am luat lacrimogene la Galați, mi-am luat amenzi de la Jandarmerie, am luptat cât am putut ca să-i apăr de represalii pe cei care ne susțineau necondiționat. Am tratat întâlnirile săptămânale cu Badi, Punkeru, Mustață, Gârlă, John, Epavă, Dorin, Frații Netedu cu respect. Toți pot confirma.

Rică – Dumnezeu să-l odihnească – a rămas în inima mea pentru totdeauna. Au fost vremuri de care-mi amintesc cu plăcere pentru că făceam legea în teren și în peluze, dar și cu tristețe, pentru că par irepetabile.

Apreciez faptul că cei din PRA vor să susțină echipa și să refacă ceva ce pare iremediabil pierdut. Totuși, mi-e foarte greu să mă mai implic. Poate pentru că dintre cei vechi a rămas doar Mustață, poate pentru că mă apropii de 60 de ani și sunt aproape pe battery low sau poate doar pentru că unul dintre cei doi lideri de azi mi-a înjurat grosolan fata, fără niciun motiv, într-un moment greu pentru familia mea. E adevărat că și-a prezentat scuze (mie prin mesajele pe care le-am păstrat) și prin diverși intermediari, dar n-am reușit să trec peste ce a făcut.

Demisia n-o iau îl calcul. Am destule pe cap și fără să mă gândesc la asta„, a reacţionat pe contul său managerul general pe contul său de Facebook. Mihai stoica i-a răspuns liderului ultraşilor de la FCSB.

Gheorghe Mustaţă s-a săturat de Mihai Stoica şi i-a cerut să plece de la FCSB

Şeful ultraşilor de la FCSB, Gheorghe Mustaţă, i-a cerut demisia managerului, pe care l-a acuzat că „stă mai mult pe Facebook”, într-o perioadă în care echipa ratează obiectiv după obiectiv. Roş-albaştrii au şanse infime să mai câştige titlul din Liga 1.

Așteptăm demisia lui Meme la acest sfârșit de campionat. Să se ducă și să joace tenis cu piciorul. Am văzut ce a făcut el la noi la echipă în ultimii ani. Nimic! Acum a ajuns să se bucure că intră Rapidul în A. Foarte bine! Dar poate ne bucurăm și noi la sfârșitul campionatului, dacă are curajul să își dea demisia.

Am văzut că mai nou îi place să stea pe facebook. Asta da activitate de manager. Dar cum își asumă el pierderea campionatului? Vreau să vad și eu acest lucru din partea lui. Meme nu are respect față de suporteri. Ce să vorbesc eu cu el?

El nu mai respectă de mult suporterii. Acest Meme de azi nu mai este Meme ăla pe care il știam noi din urmă cu zece ani. Dar lui Meme îi place să stea așa. Îi place să stea pe facebook și să răspundă doar la mesajele care îi convin lui. În place să susțină Rapidul în lupta pentru promovare, dar să joace și tenis cu piciorul”, a spus Mustaţă, citat de prosport.ro.

Reclamă
Recomandări

Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

22:17

LIVE VIDEOChicago Blackhawks – Philadelphia Flyers se joacă ACUM în AntenaPLAY! Utah HC – Toronto Maple Leafs e luni, de la ora 02:00

21:53

Radu Drăguşin a contribuit la cea mai mare umilinţă a carierei pentru Pep Guardiola. Detaliul incredibil cu românul în prim plan

21:30

LIVE TEXTCFR Cluj – Rapid 0-0. Duel de foc între Dan Petrescu şi Marius Şumudică în derby-ul etapei. Săpunaru e rezervă

21:29

LIVE SCOREManchester City – Tottenham 0-4! Cu Radu Drăguşin titular, Spurs a umilit campioana din Premier League. Man e titular în Parma – Atalanta

21:25

Nota primită de Radu Drăguşin, după şocul din Manchester City – Tottenham 0-4. Halaand, invizibil lângă român

21:18

VIDEORomânia a câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de juniori de tenis de masă! „Tricolorii” au pierdut cu China în semifinală

1 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 2 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 5 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 6 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s

Nevoile unui copil, potrivit zodiacului. Ce spun astrele despre cei mici

Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări

Citește și