Mircea Rednic a răbufnit la reunirea echipei: "O să ajungem să facem prostituție în fotbal"

De Antena Sport
Publicat: 16.05.2020, 10:05

Mircea Rednic a răbufnit la reunirea echipei: "O să ajungem să facem prostituție în fotbal"

Sport Pictures / Răzvan Păsărică via Hepta

Mircea Rednic a răbufnit

Tehnicianul celor de la Poli Iași, Mircea Rednic, a ținut să precizeze că echipa sa nu se teme de o eventuală retragradare. Poli Iași s-a reunit astăzi în vederea reluării antrenamentelor. 

Reclamă

Am văzut reacțiile care au fost. În niciun caz nouă la Poli Iași nu ne este teamă de retrogradare. Noi suntem pe locul 11, venim după trei rezultate foarte bune. Nu mi-e teamă că o să retrogradăm. Ceea ce președintele Ciprian Paraschiv a încercat este legat de condiții și de sănătatea jucătorilor. Important este ca niciun jucător să nu se îmbolnăvească.

Reclamă

Noi creăm toate condițiile, dar în momentul în care începem să umblăm prin țară noi avem garanția sută la sută că cei de acolo au respectat măsurile? Nu vreau să se înțeleagă că cei de la Poli Iași sunt revoluționari. Dar noi ținem la jucători noștri, suntem preocupați de sănătatea noastră și a lor”, a declarat Mircea Rednic, conform Prosport.

Mircea Rednic, răspuns dur pentru Justin Ștefan

Mircea Rednic nu l-a menajat pe Justin Ștefan, după ce oficialul LPF a spus că ce a cerut inclusiv Poli Iași sunt niște aberații. Mai mult, Ștefan a acuzat echipa din Copou că se teme de retragradare.

„Trebuie să ne gândim cum prelungim contractele jucătorilor care termină pe 30 iunie. Cei care ieri au ieșit cu pieptul în față, nu din cauza noastră se joacă peste 30 iunie. Unii au până pe 30 mai. Și domnul Iustin Ștefan, și domnul Nicoară vorbeau de milioane. Aici nu e vorba doar de bani, ci de sănătatea noastră, a multor sportivi. Nu e vorba numai de bani. Și de furnizat meciuri. Păi ce suntem marfă? Poate să jucăm meciuri. În fotbal nu se furnizează, se joacă. Acum trebuie să mai și prestăm, că am luat banii înainte. O să ajungem să facem prostituție în fotbal. Ceea ce facem noi acuma în niciun caz nu are treabă cu fotbalul. De ce nu luăm exemplul din Belgia, dacă tot am luat modelul lor? Mai aveau o singură etapă de campionat și puteau să o joace fără spectatori, dar s-a închis campionatul”, a mai spus Mircea Rednic.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

10:59

VIDEOLos Angeles Clippers – Denver Nuggets 110-112! Victorie în overtime pentru Nuggets, în meciul 1 al seriei

10:41

Noi probleme pentru Dennis Man! Anunţul italienilor înainte de Parma-Juventus. Decizia lui Cristi Chivu

10:13

„Poate să rezolve campionatul!” Verdict înaintea derby-ului FCSB-CFR Cluj. Giovanni Becali a spus clar

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s