AS.ro
“Puriul” a criticat maniera în care a fost gestionată pandemia în România. Lui Rednic nu i se pare normal ca meciurile de fotbal să fie fără spectatori, în condițiile în care în vară s-au organizat festivaluri cu zeci de mii de persoane.
Mircea Rednic, discurs manifest. “Suntem căpoși!”
Mai mult, antrenorul lui Dinamo crede că autoritățile ar trebuit să ofere o derogare pentru meciul dintre România și Islanda, decisiv pentru calificarea la barajul pentru CM 2022.
“M-am uitat în cupele europene, sunt full stadioanele! Fără mască, fără nimic! Sunt vaccinați oamenii, se duc la meci! La noi, nici așa! Păi, e meci foarte important cu Islanda!
De ce să nu lăsăm să intre oamenii care s-au vaccinat? E ditamai stadionul! Cât, 50%, 30%! Îi așezi la patru rânduri, le pui masca, obligatoriu masca! Băieții ăia au nevoie de sprijin! De ce suntem așa căposi noi?
Acum suntem căpoși, de ce nu am fost căpoși în vară? Am vrut Untold, se zguduie Costinești! Și acum tarr parrrr parr. Congrese! Până și primarii erau la Untold! Dansează!”, a spus Mircea Rednic, într-o conferință de presă.
La Untold, cel mai mare festival al țării, desfășurat la Cluj, au participat peste 265.000 de persoane, în cele patru zile în care s-a desfășurat evenimentul, în perioada 9 – 13 septembrie.
La o lună după Untold, tot la Cluj a avut loc și Transylvania Open, un turneu WTA la care au participat vedete precum Emma Răducanu sau Simona Halep, dar care s-a desfășurat cu porțile închise, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.
- Mircea Rednic, discurs manifest
- “Puriul” și-a ieșit din minți după ce s-au închis stadioanele
- Brazilia - Japonia e luni, de la ora 20:00, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Germania - Paraguay e luni, de la ora 23:30, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Părinții și suporterii abuzivi de la meciurile de juniori, subiect de discuție în Comitetul Executiv FRF. Ce modificări apar
- Clubul din România a intrat în colaps! Au anunțat intrarea în insolvență
- Mihai Stoica, anunţul momentului la FCSB. Starul care are “ofertă pe bani mulţi”
- Un fotbalist a primit interzis în România! Motivul sancțiunii uluitoare dictate de Comisia de Disciplină
- Zeljko Kopic a revenit în România şi a oferit prima reacţie după despărţirea de Dinamo

































