Mihai Iosif și FC Rapid au încheiat, de comun acord, colaborarea. Înfrângerea cu FC U Craiova 1948 i-a fost fatală antrenorului care a reușit promovarea.
„Vă mulțumesc pentru tot! A fost un an în care am reușit să readucem împreună Rapidul în prima ligă, acesta era visul meu, iar acesta s-a împlinit. De acum, visul meu este să câștig, cândva, un titlu cu Rapid, iar după cum vedeți visurile mi se îndeplinesc. Mulțumesc suporterilor noștri senzaționali, care au fost mereu lângă echipă, și conducerii care a avut încredere în mine. Dacă e să regret ceva, aș spune că regret că nu am prins noul stadion Giulești din funcția de antrenor, însă toate la timpul lor.
Aș face, în astfel de momente, cum am făcut mereu, apel la unitate. Unitate între echipă, suporteri, conducere și staff tehnic. Uniți, Rapid poate ajunge chiar și anul acesta într-o cupă europeană! Hai Rapid!”,a spus Mihai Iosif pentru site-ul oficial al clubului.
Adrian Mutu este noul antrenor de la Rapid
Adrian Mutu este noul antrenor al Rapidului. Anunţul a fost făcut de şeful galeriei giuleştenilor, Gigi Corsicanu.
„Să nu ne mai ascundem, Adi Mutu este noul antrenor al Rapidului. Va fi prezentat azi. Nu se ia în calcul varianta Pancu sau Şumudică. Noi susţinem Rapid, Mutu trebuie să fie profesionist. Trebuie să faci performanţă, mai ales că nu faci parte din familia Rapidului”, a spus Corsicanu, la PRO X.
Adrian Mutu e noul antrenor al Rapidului
Şeful galeriei Rapidului a anunţat că fanii nu au nimic personal cu Mihai Iosif, dar şi că nu şi-au asumat decizia luată de Daniel Niculae şi Victor Angelescu de a-l numi pe Mutu antrenor principal.
Adrian Mutu, prezent în tribune la meciul FC U Craiova 1948 – Rapid 3-2
Adrian Mutu a antrenat-o ultima oară chiar pe FC U Craiova 1948, adversara Rapidului de marți seară.
Fostul internațional a fost prezent în tribunele stadionului “Ion Oblemenco” la partidă pentru a-și urmări la lucru viitoarea echipă.
Înaintea experienței de la FC U Craiova 1948, Mutu a mai pregătit echipa a doua a celor de la Wahda, precum și naționala U21 a României.
- Mihai Iosif a plecat de la Rapid
- Prima reacție a antrenorului
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- Vlad Dragomir, decisiv pentru Pafos și merge mai departe în turul trei preliminar Europa League
- Adrian Mititelu, discurs vehement despre situaţia lui Juan Bauza: „Și-a sabotat singur viitorul”. Ce a spus despre soţia acestuia
- Schimbări radicale în fotbalul juvenil de la noi! Când nu vor mai fi validate decât golurile din interiorul careului! Anunţul FRF
- Sancţiuni drastice după scandalul trucării de meciuri din Liga a 3-a. Care a fost cea mai mare amendă
- Adrian Mititelu, discurs furibund după ce Juan Bauza și-a denunțat unilateral contractul: „O japcă ordinară”

































