Supercupa României | Mirko Pigliacelli, reacţie fabuloasă după ce a apărat două lovituri de la 11 metri. „E prea simplu, penalty-urile nu se antrenează!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 10.07.2021, 23:00

Mirko Pigliacelli

Mirko Pigliacelli ar putea fi convocat de Edi Iordănescu la naţionala României

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Portarul oltenilor a surprins la finalul meciului de pe Arena Naţională. A ţinut să precizeze că a plecat de la antrenamente, cu o zi înainte, în momentul în care coechipierii săi au început să execute penalty-uri.

Reclamă

Mirko Pigliacelli, reacţie fabuloasă după ce a apărat două lovituri de la 11 metri

Eu sunt italian şi stau aici de patru ani şi mă simt şi puţin român. Deja când a fluierat minutul 90 ştiam că vom câştiga. E prea simplu la penalty-uri. La antrenament, când s-au bătut loviturile de la 11 metri, eu am plecat la vestiar. Pentru mine nu se antrenează penalty-urile. E altceva cu suporteri, cu presiune. Nu ai cum să antrenezi din partea portarului.

Reclamă

Am văzut cum bat ei. Dar am bătut şi eu odată, m-am gândit la ceva şi am făcut altceva. Te duci unde vrei şi gata. Bine că am câştigat trofeul„, a declarat Mirko Pigliacelli după victoria Universităţii Craiova.

Pigliacelli are concurenţă serioasă pentru postul de titular. Gruparea din Bănie l-a transferat de la Astra pe goalkeeperul naţionalei României, David Lazar.

Universitatea Craiova 0-0 (2-4 d.l.d.)

CS Universitatea Craiova, deţinătoarea Cupei României, a câştigat în premieră Supercupa României, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2, după loviturile de departajare pe CFR Cluj, campioana Ligii I. La finalul celor 90 de minute, când scorul a fost 0-0, nu s-au mai disputat prelungiri, trecându-se direct la loviturile de departajare.

Mirko Pigliacelli a fost eroul oltenilor. Portarul alb-albaştrilor a apărat execuţiile lui Alexandru Păun şi Billel Omrani. Introduşi pe teren în minutul 90+2, Găman, Gustavo şi Markovic au marcat de la 11 metri. Decizia luată de Marinos Ouzounidis s-a dovedit a fi câştigătoare.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga FCSB - CFR?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:30

VIDEOIulian Chiriţă, revenire spectaculoasă şi calificare în turul 2 la Singapore Smash. Victorie uriaşă

13:08

VideoGică Hagi a răbufnit, înaintea duelului cu Adrian Mutu! Întrebarea care l-a făcut să ia „foc”: „Scuzaţi-mă, e prea mult!”

12:44

Adrian Mutu, verdict înainte ca FCSB să o întâlnească din nou pe PAOK: „Se vor prezenta diferit!”

12:36

Românul de la Juventus, cedat în Portugalia! La ce echipă va evolua

12:13

Universitatea Craiova – Poli Iaşi, LIVE TEXT (17:15). Mirel Rădoi îşi începe al doilea mandat pe banca oltenilor! Echipele probabile

11:53

Josue Homawoo a dat cărţile pe faţă, după ce a fost acuzat de „amatorism” şi şi-a forţat plecarea de la Dinamo

1 Denis Alibec, transferul bombă de titlu la Universitatea Craiova. Anunţul momentului în Liga 1s 2 EXCLUSIVŞedinţă încinsă la FCSB după declaraţiile lui Florin Tănase! Charalambous şi Pintilii nu au suportat comportamentul fotbalistuluis 3 Prima lovitură pentru Mirel Rădoi la Universitatea Craiova! Un jucător important vrea să plece din Bănies 4 Mihai Stoica anunţă un nou transfer la FCSB: „Am primit undă verde! E dispus să plătească!” Jucătorul pe care îl vrea campioanas 5 FCSB are un nou patron. Gigi Becali a cedat toate acţiunile clubuluis 6 Cum a aflat fiul lui Dinu Gheorghe despre moartea tatălui său: „Locuim în acelaşi bloc”. Reacţie tulburătoares

Zodiile care atrag abundența de partea lor în februarie 2025. Nativii care se pot bucura de prosperitate

Zodii care au nevoie de un partener de cuplu cu orice preț. Nativii care nu se simt împliniți altfel

Citește și