Surpriză uriașă! FRF vrea să mute Supercupa României în altă țară! Când e programat CFR Cluj – Universitatea Craiova și când începe noul sezon al Ligii 1

De Alexandru Ivan
Publicat: 24.05.2021, 17:33

FRF vrea să mute Supercupa

GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO via Hepta

FRF vrea să mute Supercupa

FRF vrea să mute Supercupa în altă țară. Forul lui Răzvan Burleanu vrea să adopte modelul practicat în acest moment de Spania, care și-a disputat Supercupa din 2020 în Arabia Saudită.

Reclamă

FRF vrea să mute Supercupa în altă țară

Cu toate acestea, Burleanu a anunțat că acest lucru poate fi implementat abia anul următor. FRF nu va muta Supercupa chiar în Arabia Saudită, dar vrea să ducă meciul acolo unde sunt comunități mari de români.

Reclamă

„În 2022 ne propunem să organizăm Supercupa României într-una din ţările cu comunităţi mari de români: Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Statele Unite sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate să reprezinte o opţiune începând cu 2022. Planul iniţial era chiar anul acesta, în schimb pandemia ne-a dat peste cap”, a declarat Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.

Supercupa României nu s-a disputat niciodată în afara țării. Anul acesta, meciul s-a jucat la Ploiești, pe Ilie Oană. CFR a câștigat la penalty-uri împotriva lui FCSB.

Răzvan Burleanu a anunțat noul calendar competițional

Răzvan Burleanu a anunțat că Supercupa României 2021 se va juca cu o săptămână înainte de startul Ligii 1. S-au stabilit datele și pentru debutul Cupei României, Ligii 2 și Ligii 3

„Cupa României va debuta în data de 28 iulie, faza întâi, iar finala va fi organizată pe 19 mai 2022. Liga 3 va debuta în 28 august, iar Liga 2 va începe pe 31 iulie. Supercupa României, care va fi găzduită aşa cum ne-am obişnuit, până înainte de pandemie, înaintea debutului sezonului competiţional de Liga 1, va fi organizată pe data de 10 iulie, cu o săptămână înainte de reluarea Ligii 1„, a mai spus șeful FRF.

Sezonul care stă să se încheie a început mai târziu din cauza pandemiei de coronavirus. Stagiunea 2020-2021 de Liga 1 a debutat pe 22 august 2020. Supercupa s-a jucat în plin sezon, chiar înainte de prima etapă din play-off.

 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:33

VIDEOOttawa Senators – Toronto Maple Laafs 2-6! Mitch Marner, 3 puncte în primul meci al seriei

10:29

Decizia luată de Red Bull după penalizarea cu 5 secunde a lui Max Verstappen, la Marele Premiu al Arabiei Saudite

10:06

Saint Etienne – Lyon, întrerupt 45 de minute. Un arbitru a fost lovit în cap cu un obiect din tribună

9:55

FotoCisotti și Gheorghiță, probleme după victoria cu CFR Cluj! Cum au fost surprinși jucătorii FCSB-ului

9:37

Dan Petrescu, la momentul adevărului! Ce şanse mai are CFR la câştigarea titlului, după 2-3 cu FCSB

9:29

Româncele și-au aflat adversarele de la Madrid! Cîrstea, Begu și Cristian, pe tabloul principal

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis