Transferul lui Andrei Miron în Rusia a picat! Gigi Becali a ieșit la atac:"Au dat bir cu fugiții!" Mesaj pentru jucător
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 2.05.2020, 5:37
Mai mult, Becali a precizat că nu estre vorba de Ural, echipă despre care s-a scris că îl dorește pe Miron. Patronul FCSB mai spune că rușii nu au mai dat niciun semn după ce au aflat suma cerută pe Miron. În cazul unui transfer, Becali ar trebui să îoi dea 30% din sumă lui Valeriu Iftime.
Gigi Becali, despre transferul lui Andrei Miron
„Eu nu am declarat niciodată că am primit vreo ofertă de la Ural pentru Miron. Nu e așa. Eu am spus doar că am primit ceva pentru el din Rusia, dar nu ați auzit din gura mea care este echipa…Nu e vorba despre Ural.
Le-am spus celor care m-au contactat că pentru 600 de mii de euro îi voi da drumul lui Miron. Acum, că el a fost propus pe la vreo echipă sau echipe din Rusia, iar cei care l-au propus credeau că îl voi vinde pe o sumă mai mică, s-au înșelat.
Este clar că au fost niște aiureli, nimic serios. Nu am mai primit niciun răspuns de la ei, zici că au dat bir cu fugiții. Miron poate să stea liniștit la mine la echipă că nu este nici o problemă”, a spus Gigi Becali pentru Prosport.
Andrei Miron a fost adus în acest an de la Botoșani
Andrei Miron a fost adus la FCSB de Gigi Becali chiar în acest an. Jucătorul de 25 de ani a semnat cu echipa pregătită de Bogdan Vintilă. Miron a semnat un contract pe 3 ani cu roș-albaștrii și avea un salariu de 12.000 de euro pe lună, înainte să fie înjumătățit de Becali.
Fundașul în vârstă de 25 de ani a apucat să joace în doar două meciuri și a marcat un singur gol. Este cotat la 800.000 de euro de site-ul Transfermarkt.
- Andrei Miron a fost dorit în Rusia
- Gigi Becali a cerut 600 de mii de euro pentru fundaș
- Botoșani ar primi 30% dintr-un eventual transfer
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY