Jucătorii de la CFR, testați pentru coronavirus. Absență importantă. Fotbalistul care așteaptă transferul

De Dan Roșu
Publicat: 6.05.2020, 8:43

Dan Petrescu, în timpul unei conferințe de presă

Mediafax Foto / Dan Tautan via Hepta

Dan Petrescu are probleme de lot

După ce Klaus Iohannis a anunțat că, după 15 mai, sportivii pot reveni în cantonamente, jucătorii de la CFR au fost chemați, pe rând, la stadion pentru a-și face testul pentru Covid-19.

Reclamă

Arlauskis are oferte din Arabia Saudită și a mai ajuns la Cluj

Printre ei nu s-a aflat portarul de 32 de ani, care se va transfera cel mai probabil la Al Shabab, susține Prosport. Planul de rezervă al campioanei este însă clar. În locul lui Arla, va sosi Cristi Bălgrădean. Rămâne de văzut când va ajunge în Gruia actualul portar al celor de la FCSB.

”Am fost contactat de multe echipe în această perioadă. Am primit oferte din multe țări, dar nu vreau să speculeze cineva acum că am ofertă de nu știu unde. Cele mai multe telefoane le-am primit din Turcia”, a spus Arlauskis, cu două săptămâni în urmă. 

Ceilalți străini din lotul lui Dan Petrescu au revenit la Cluj, dar au o problemă: vor sta în carantină 14 zile, înainte de a relua antrenamentele alături de colegi. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:30

Gigi Becali: „Dacă batem Rapid, suntem campioni”

13:23

Gigi Becali, anunţ despre transferul uriaş al lui Louis Munteanu la FCSB: „Banii pe masă”

13:16

EXCLUSIVNadia Comăneci a anunţat care e sportivul român care poate câştiga Premiul Laureus

12:57

„M-am luptat cu monopostul”. Lewis Hamilton, mesaj ferm după Marele Premiu al Arabiei Saudite

12:52

EXCLUSIVBănel Nicoliţă aşteaptă un duel între Cosmin Olăroiu şi România, la World Cup 2026

11:58

Jamie Vardy, devastat după retrogradarea cu Leicester: „O ruşine totală”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s