Dinamo are un start foarte bun de sezon și se află pe primul loc în Liga 1, iar formația bucureșteană urmează să înceapă aventura și în Cupa României, acolo unde prima partidă va fi în compania celor de la Sporting Liești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Formația din Liga 3 nu are un stadion suficient de modern pentru ca partida contra lui Dinamo să fie disputată pe teren propriu, iar astfel duelul se va muta pe arena din Galați, pe care își joacă meciurile Oțelul.

Dinamo a aflat unde o să joace primul meci din grupele Cupei României

Șeful de la Sporting Liești a făcut o declarație ce poate părea surprinzătoare în contextul în care puțini oameni recunosc afinitatea pentru o echipă anume. Matei Dorinel nu a ezitat, însă, și a anunțat că este mare fan al celor de la Dinamo și chiar a discutat acest aspect cu Andrei Nicolescu.

„Suntem câini cu toții, în frunte cu patronul și primarul! I-am spus și lui Andrei Nicolescu asta la tragerea la sorți. Atunci ne-am cunoscut și i-am transmis că i-am fi așteptat cu fularele aici. Ar fi fost un eveniment istoric pentru Liești, dar nu se poate juca pe stadionul nostru. Chiar și în eventualitatea în care meciul ar fi început la ora 18:30. Am mai jucat la Galați în Cupa României. 99,99% am stabilit totul, mai e nevoie doar de o hârtie”, a spus Matei Dorinel, conducătorul de la Sporting Liești, pentru Prosport.

Programul lui Dinamo în Cupa României

Sezonul trecut, Dinamo a fost în semifinale, dar a pierdut meciul cu Universitatea Craiova la loviturile de departajare și astfel nu a putut să pună mâna pe trofeul câștigat ultima dată în 2012, cu Dario Bonetti.

Acum, echipa lui Nuno Campos se află în grupă cu oltenii, pe lângă Sporting Liești, plus Chindia Târgoviște, FC Voluntari și FC Bacău. Conform țintarului, formația alb-roșie va avea meciuri cu Universitatea Craiova, Liești și Chindia, datele exacte urmând a fi stabilite pentru ultimele două confruntări.

  • Sporting Liești – Dinamo – 2 septembrie – ora 19:00
  • Dinamo – Chindia – 28 octombrie
  • Universitatea Craiova – Dinamo – 2 decembrie