Andrei Ivan, fostul atacant de la Universitatea Craiova, este în prezent liber de contract după ce a fost în ultima stagiune la Panserraikos, în Grecia, iar înţelegerea cu oltenii a expirat în această vară.
Acum acesta poate semna cu orice formaţie, iar o variantă a venit chiar din Liga 1, de la rivala formaţiei oltene din ultimul sezon, Universitatea Cluj, ardelenii având deja discuţii concrete cu jucătorul în vederea semnării unui contract pe termen lung.
Andrei Ivan, ofertat de Universitatea Cluj
Se pare că trupa ardeleană i-ar fi propus lui Andrei Ivan un contract pentru următorii 3 ani, cu un salariu de 12.000 de euro lunar, o propunere la fel precum a primit Alibek Aliev, jucătorul transferat în această vară de la rivala din oraş, CFR Cluj.
Totuşi, fotbalistul român nu este gata să revină în Liga 1, cel puţin acum, şi a spus pas ofertei din partea ardelenilor, însă lucrurile s-ar putea schimba în următoarele săptămâni, în funcţie de propunerile pe care o să le mai aibă Andrei Ivan, notează Fanatik.
Se pare că jucătorul vrea să continue să evolueze în afara ţării şi ar avea o propunere care i-ar aduce un salariu de jumătate de milion de dolari, pe sezon, din Vietnam, asupra căreia nu s-a decis încă.
- 17 meciuri şi 1 gol are Andrei Ivan pentru naţionala României.
Cristiano Bergodi ar putea fi elementul decisiv în revenirea lui Andrei Ivan în Liga 1
Chiar dacă momentan se pare că transferul lui Andrei Ivan la Universitatea Cluj este departe de a fi realizat, acesta ar putea să fie convins, în cele din urmă, de Cristiano Bergodi să accepte propunerea formaţiei ardelene.
Antrenorul italian şi atacantul au colaborat în Bănie, atunci când oltenii au fost foarte aproape să câştige campionatul, însă au pierdut meciul decisiv contra celor de la CFR Cluj, chiar în Bănie, şi au ratat astfel şansa de a bifa o performanţă importantă.
- Rapid – Dinamo 0-0. Ocazii mari pentru giuleşteni! Bellarouch, absolut fabulos!
- Scenografie impresionantă a giuleştenilor! Dinamoviştii au anticipat banner-ul şi le-au răspuns ironic
- Omul pe care Gigi Becali voia să dea 2 milioane l-a anihilat pe Mo Salah! Surpriză uriașă în primul meci al egipteanului
- Victor Angelescu a anunţat două transferuri la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo!
- Momente teribile la Bayern – Leipzig! Musiala s-a prăbușit pe gazon fără să fie lovit! Toți jucătorii au sărit să-l salveze

































