Închide meniul

Valerică Găman vrea să se retragă din fotbal, la 33 de ani! Care este motivul

Cosmin Cioboată Publicat: 16 februarie 2023, 11:16 / Actualizat: 16 februarie 2023, 14:10

Valerică Găman vrea să se retragă din fotbal, la 33 de ani! Care este motivul

Valerică Găman se gândește la retragerea din fotbal / Hepta

Valerică Găman vrea să se retragă din fotbal, la vârsta de 33 de ani. Fundașul legitimat în prezent la Universitatea Craiova este hotărât să agațe ghetele în cui, după ultimele tensiuni apărute la clubul lui Mihai Rotaru. Fundașul central cu 14 selecții la naționala României s-a aflat pe “lista neagră” a patronului din Bănie, însă n-a fost de acord cu rezilierea contractului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Valerică Găman mai are contract cu Universitatea Craiova pâna la finalul sezonului. Fundașul de 33 de ani pare să fi ieșit din planurile lui Mihai Rotaru.

Valerică Găman vrea să se retragă din fotbal, la 33 de ani! Care este motivul

Potrivit fanatik.ro, patronul oltenilor i-a propus în repetate rânduri lui Găman rezilierea contractului încă din această iarnă, dar fundașul a refuzat de fiecare dată, motivând că vrea să-și ducă la bun sfârșit înțelegerea.

Mihai Rotaru a făcut o “curățenie de iarnă” masivă la Universitatea Craiova. Nu mai puțin de 7 jucători au plecat din Bănie în ultimele zile. Denis Rusu, Giedrius Arlauskis, Eduard Florescu, Paul Papp și Dan Nistor și-au reziliat contractele, în timp ce Ivan Martic și Marian Danciu au plecat sub formă de împrumut la alte echipe.

Pe “lista neagră” a lui Mihai Rotaru s-a aflat și Valerică Găman, dar fostul campion al României n-a acceptat despărțirea prematură de Universitatea Craiova. Finanțatorul oltenilor i-ar fi propus acestuia să-i ofere două salarii din cele cinci pe care trebuie să le primească până la vară, dar Găman a refuzat.

Reclamă
Reclamă

Motivul este strâns legat de afacerile pe care Valerică Găman le are în Craiova. Fundașul de 33 de ani a dezvoltat un proiect în domeniul imobiliar, împreună cu cei doi frați ai săi, George și Irinel.

Valerică Găman vrea să se dedice 100% afacerilor imobiliare, după retragerea din fotbal

Valerică Găman a ținut cu orice preț să rămână la Universitatea Craiova până la vară, pentru a se ocupa îndeaproape de afacerea familiei.

Mai mult, fundașul se gândește serios să se retragă din fotbal, după ce își va încheia aventura în Bănie, mai scrie sursa citată. Astfel, Găman va putea să dedice mai mult timp și energie în dezvoltarea afacerilor, din care produce sume răsunătoare.

Reclamă

Valerică Găman a semnat cu Universitatea Craiova în 2021. De-a lungul timpului, el a mai jucat la FC U Craiova 1948, Dinamo, Astra Giurgiu, Karabukspor, FCSB și Al-Shabab.

Fundașul de 33 de ani a câștigat 4 trofee în timpul carierei: un titlu de campion în Liga 1 (2016), o Cupă a României (2014) și o Supercupă a României (2014) cu Astra Giurgiu și încă o Supercupă cu Universitatea Craiova, în 2021.

Valerică Găman a adunat 14 selecții la naționala României, reușind să înscrie și un gol.

Mihai Rotaru, ultimatum pentru jucătorii de la Universitatea Craiova

Mihai Rotaru nu mai acceptă niciun act de indisciplină şi asigură că nimeni nu este de neînlocuit.

“Restructurarea nu s-a terminat! Cine nu face față și cine nu este două sute la sută concentrat pleacă. Acum sau la vară, depinde. Nu contează numele lui!

Dacă cineva crede că dacă am bătut Clujul și gata, s-au rezolvat problemele noastre, este într-o mare eroare!”, a declarat Mihai Rotaru la gsp.ro.

Universitatea Craiova tocmai a învins-o pe CFR Cluj, scor 2-0, graţie dublei lui Andrei Ivan. Alb-albaştrii sunt pe locul 5 în Liga 1 şi o pot egala pe FCSB în cazul unei victorii pe Arena Naţională, în meciul care va fi duminică, de la ora 20:00, în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce pronostic dai pentru Austria - România?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
11:28

Drumul infernal al naţionalei către World Cup 2026 continuă sâmbătă (21:45). Austria – România, LIVE pe Antena 1 şi în AntenaPLAY

11:26

Aryna Sabalenka – Iga Swiatek, LIVE TEXT (16:00). Duel de gală pentru finala de la Roland Garros

11:22

Novak Djokovic poate reveni în Top 4 ATP, după Roland Garros

10:49

Austria – România LIVE VIDEO (sâmbătă, 21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY). Meci crucial pentru tricolorii lui Mircea Lucescu

10:35

„Nu am mai spus-o la nimeni”. Ce discuție a purtat Louis Munteanu cu Dan Petrescu, înainte să semneze cu CFR Cluj. Sfatul primit

10:16

All-Star Game 2026, SUA vs restului lumii

1 Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Dennis Politic. Jucătorul cotat la 2,8 milioane de euro e dorit de Zeljko Kopic 2 Gigi Becali s-a înţeles cu Hermannstadt pentru jucătorul de la FCSB: “Ajunge mare fotbalist” 3 Gigi Becali a schimbat oferta pentru transferul lui Dennis Politic: “Undeva la un milion de euro. Suntem aproape” 4 Novak Djokovic l-a învins pe Zverev şi s-a calificat în semifinale la Roland Garros. Duel de vis cu Jannik Sinner 5 Mihai Stoica a dezvăluit ce jucători vor pleca de la FCSB: “E mai uşor să accepte”. Două reveniri anunţate 6 Alexander Zverev i-a dat racheta lui Ion Ţiriac, în meciul cu Novak Djokovic. Imagini unice la Roland Garros
Citește și