Cornel Dinu vrea să revină în fotbal, la 78 de ani: „Interesant este că la Dinamo nu s-a găsit loc pentru mine”
Cornel Dinu a ajuns la 78 de ani, dar ar vrea să revină la un club de fotbal, macar ca şi consultant.
„Sunt bătrân cu necazuri şi cu griji. Probabil că nu e nevoie de bătrâni cu experienţă măcar la nivel de sfaturi pe lângă echipele noastre, ca să nu spun în concepţia clubului Dinamo în care cred că sunt omul care a trecut prin toate funcţile posibile şi imposibile cum mai rar se întâmplă într-o viaţă de om de sport”, a declarat Cornel Dinu, pentru Prima Sport.
Dinu are totuşi un mare regret. La Dinamo, acolo unde şi-a dedicat 40 de ani din viaţă – a ajuns să aibă uşa închisă.
„Palmaresul meu ca jucător, ca antrenor, conducător, este unic pentru România şi comparabil cu ceea ce este Santiago Bernabeu la Real Madrid. 40 de ani am fost la Dinamo, adică o viaţă întreagă, dar, la ora actuală, pe undeva sunt dat uitării. Din punct de vedere al experienţei şi al competenţei de a analiza şi a transmite ceea ce văd, cred că pot fi util în continuare.
(V-aţi implica doar la Dinamo sau şi la altă echipă?) Un sfat aş da la toată lumea pentru că este normal să ajuţi fenomenul care te-a făcut cunoscut în lume. Repet, uitarea este scrisă în legile omeneşti, nu este normală, dar la noi nu este ca în alte popoare – la noi uitarea devine dramatică. Mai am nişte contacte cu Dinamo, cu oameni din fundaţia pe care am creat-o în 26 de ani. Mai sunt oameni cu care vorbesc din când în când, dar interesant este că măcar pentru o funcţie onorifică nu s-a găsit loc pentru mine la Dinamo.”, a încheiat Cornel Dinu, pentru Prima Sport.