Cristi Balaj a dezvăluit ce se pregăteşte la CFR Cluj, după ce Dan Petrescu a ajuns lider în Liga 1: „Surprize plăcute pentru suporteri!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 2.12.2024, 8:29

Cristi Balaj a anunţat o nouă plecare de la CFR Cluj

Cristi Balaj a dezvăluit ce se pregăteşte la CFR Cluj

Cristi Balaj, la finalul unui meci / Profimedia Images

Cristi Balaj a avut prima reacţie după ce CFR Cluj a câştigat derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, din etapa a 18-a a Ligii 1. Preşedintele ardelenilor a făcut un anunţ euforic la finalul meciului din Bănie.

Reclamă

Ardelenii pregătesc o nouă perioadă de transferuri spectaculoasă. Dan Petrescu a cerut întăriri şi are motive să spere că va aduce cel de-al 9-lea titlu din istoria clubului. „Bursucul” a primit veşti excelente de la conducerea clubului – se fac eforturi pentru a îi fi aduşi jucătorii pe care i-a cerut.

Reclamă

Cristi Balaj, anunţ după Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2

Balaj a avut o reacţie fermă când a fost întrebat despre şansele la câştigarea campionatului. Principalul obiectiv este, pentru moment, calificarea în play-off.

(n.r. Vă gândiți la titlu?) Campionatul este lung, este o cursă lungă. Eu zic că da (n.r. ajungem în play-off), acum orice se poate întâmpla în fotbal. Avem o echipă care merită să fie în play-off.

Eu mă bazez pe valoare jucătorilor și am încredere în echipă. Dacă câștigam și cu Rapidul, sigur am fi arătat mult mai bine.

Jucătorii pe care i-am adus în vară au început să formeze o echipă. E normal ca atunci când vin foarte mulți jucători noi să ai nevoie de timp.

Suntem echilibrați și noi cei care am fost în echipă, toți le-am explicat jucătorilor ce înseamnă CFR Cluj. Deac și Camora au fost și ei acolo. Atunci când asiguri condiții bune este normal să ai și pretenții.

(n.r. despre perioada de transferuri) Suntem în căutări, nu am rezolvat nimic încă. Rămâne de văzut, finanțatorul este alături de noi și eu zic că sperăm să avem surprize plăcute pentru suporteri, suntem cu salariile la zi„, a declarat Cristi Balaj la digisport.ro.

CFR nu a mai pierdut în Liga 1 din luna septembrie. Feroviarii au opt meciuri la rând fără înfrângere în campionat. Pot pierde primul loc la finalul etapei, dacă U Cluj o învinge pe UTA.

Reacţia neaşteptată a lui Dan Petrescu, după ce CFR Cluj a urcat pe primul loc în Liga 1

Petrescu s-a declarat „foarte deranjat” de discuţiile iscate în ultima perioadă. El a dat exemplul lui Pep Guardiola, care nu mai reuşeşte să câştige cu Manchester City.

(n.r: Cum e, cum a fost?) E un loc cu care eram obişnuiţi înainte. Din păcate, în acest sezon nu am putut să ajungem acolo.

E clar că s-a muncit foarte mult în ultima perioadă. Spiritul e foarte bun, atmosfera e bună.

Iar o să fac polemici. Nu suntem siguri pe locul de play-off. Dacă nu suntem atenţi, să nu cădem în altă parte.

E foarte importantă victoria asta. După asta o să ne concentrăm pe următoarele partide, care la fel, sunt foarte importante.

Aşa e în fotbal, vine un moment mai greu, uitaţi-vă şi la Guardiola. La primele rezultate negative încep să sară pe mine. Mă deranjează foarte mult. Să se uite lumea la City, care e cea mai bună echipă din lume. Şi Guardiola, care e cel mai bun antrenor”, a spus Dan Petrescu.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    12:28

    Papa Francisc nu și-a ascuns niciodată iubirea față de fotbal: „Un antidot la subiectivism și egoism”

    11:58

    Echipa lui Cristi Chivu nu mai joacă luni! Meciul Parma – Juventus a fost amânat după moartea Papei Francisc

    11:25

    FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paşte

    11:04

    „Ofensă la adresa fotbalului!” Cristi Balaj a răbufnit după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Așa să îi ajute Dumnezeu”

    10:56

    Mihai Stoica, uimit de un jucător de la FCSB! Mesajul postat după FCSB – CFR 3-2

    10:33

    VIDEOOttawa Senators – Toronto Maple Laafs 2-6! Mitch Marner, 3 puncte în primul meci al seriei

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis