Primăria Capitalei a postat mai multe imagini de pe Arena Naţională, înaintea disputării partidei dintre FCSB şi Petrolul. Cele două echipe se vor înfrunta pe cel mai mare stadion al ţării în etapa a noua din Liga 1, meciul urmând să aibă loc luni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Arena Naţională va găzdui din nou partide de fotbal, după o pauză de cinci luni. Pe stadion, în această vară, au fost organizate mai multe concerte şi festivaluri.

Gazonul de pe Arena Naţională, în stare impecabilă înainte de FCSB – Petrolul

Primăria Capitalei a anunţat că Arena Naţională e pregătită pentru primul meci gădzuit din noul sezon de Liga 1. A fost anunţat, de asemenea, şi faptul că tabela e funcţională, iar suprafaţa de joc se prezintă într-o condiţie impecabilă, după ce a fost schimbat.

„E gata! Așa arată gazonul de pe Arena Națională.

L-am udat, am pus îngrășământ, iar acum stadionul e pregătit pentru partidele de fotbal.

Primul meci al sezonului are loc pe 14 septembrie, când se va disputa partida FCSB-Petrolul Ploiești.

Tabela este și ea funcțională”, a anunţat Primăria Capitalei, pe Facebook.

Ultimul meci disputat pe Arena Naţională a fost cel dintre Dinamo şi Rapid, câştigat de „câini” cu 3-1, pe 26 aprilie, în play-off-ul Ligii 1. Echipa lui Nuno Campos va putea şi ea să revină pe cel mai mare stadion al ţării în etapa a zecea, atunci când va primi vizita celor de la Farul.

Dinamo a fost nevoită să dispute derby-ul cu FCSB, din etapa a opta, câştigat cu 2-1, pe arena Arcul de Triumf. Stadionul de lângă Mănăstirea Caşin are o capacitate de aproximativ 8000 de locuri, iar „câinii” au fost aproape să mute partida la Cluj, înainte ca fanii să se opună acestei schimbări.