Închide meniul

Dan Nistor, reacţie dură după Ararat – U Cluj 0-0: “Am fost prea crispaţi, prea fricoşi”

Publicat: 24 iulie 2025, 21:43

Comentarii
Dan Nistor, reacţie dură după Ararat – U Cluj 0-0: Am fost prea crispaţi, prea fricoşi

Dan Nistor, în timpul unui meci / Profimedia Images

Dan Nistor nu s-a ferit de cuvinte după meciul pe care U Cluj l-a terminat la egalitate, 0-0, cu Ararat-Armenia. “Şepcile roşii” au obţinut cu emoţii un egal, în condiţiile în care gazdele au avut o bară, dar pleacă cu prima şansă în returul care se va disputa la Sibiu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

U Cluj – Ararat – Armenia se va disputa joia viitoare, de la ora 20:00, pe stadionul lui Hermannstadt, în condiţiile în care la Cluj se desfăşoară în acea perioadă festivalul Untold.

Dan Nistor nu s-a ferit de cuvinte după remiza cu Ararat: “Prea crispaţi, prea fricoşi”

A fost primul nostru meci (n.r: european) după foarte, foarte mult timp. Am făcut un meci foarte slab, dar ne bucurăm că nu am primit gol. Mai avem returul și sunt convins că, cu ajutorul acestor suporteri minunați, vom trece de acest tur 2.

Am fost prea crispați, uneori prea fricoși. Poate presiunea primului meci [european], foarte mulți nu au mai fost aici. Dar cred că încet-încet va fi bine. Important este că nu am primit gol.

Adversarii? Dacă noi am jucat slab, înseamnă că ei au jucat bine, nu? Sperăm ca la retur să-i punem în mai mare dificultate, să ne creăm mai multe ocazii, să înscriem.

Reclamă
Reclamă

Probabil ne-am relaxat prea mult (n.r: la pauză) și din cauza asta s-a întâmpla ce s-a întâmplat. Dar cu siguranță vom rectifica greșelile și vom arăta mult mai bine la retur.

Pe hârtie am fost favoriți, dar nu tot timpul câștigă favoriții. În retur trebuie să fim mult mai atenți și să ne calificăm mai departe.

Din păcate, nu am putut să le oferim o victorie acestor suporteri minunați”, a declarat Dan Nistor după Ararat – U Cluj 0-0.

Reclamă

Ararat – U Cluj 0-0

Universitatea Cluj şi FC Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, pe FFA Academy Stadium din Erevan, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Conference League la fotbal. La revenirea în cupele europene după o pauză de 53 de ani, U Cluj a obţinut un rezultat promiţător, chiar dacă jocul nu a arătat la fel de bine.

Pe o vreme cu vânt puternic, clujenii au făcut o primă repriză bună, fără a-şi crea ocazii de gol, însă armenii au fost mai periculoşi după pauză, fiind şi lipsiţi de şanse în două situaţii. Chipciu (15) a trimis un şut din careu, fără probleme pentru portar, la prima situaţie notabilă a ”şepcilor roşii”. Nistor a avut un contraatac promiţător (22), dar încercarea sa de a-l surprinde pe portarul Pinto a eşuat.

Ararat-Armenia a avut şi ea două oportunităţi notabile, dar şutul lui Gbomadu (30) a fost prins de portar, iar Balanta (31) a tras peste poartă de la 24 de metri. În repriza secundă, Chipciu a mai avut un şut care merită menţionat (59), de asemenea fără emoţii pentru Pinto. Doar câteva secunde mai târziu, pe un atac rapid, Joao Marcos a tras din unghi, iar mingea a lovit bara transversală.Iulian Cristea (65) şi-a încercat şansa cu un şut de la mare distanţă, iar Pinto a reţinut cu greu.

Ultima parte a întâlnirii a aparţinut gazdelor, care au fost periculoase prin Hovhanisian (67), care a tras slab ,şi Gertmonas a reţinut, şi prin Tera (69), care a reluat din poziţie centrală, dar Gertmonas a respins providenţial.

Manşa secundă va avea loc pe 31 iulie, pe Stadionul Municipal din Sibiu (20:00).

Dacă va trece de Ararat-Armenia, Universitatea Cluj va primi replica învingătoarei dintre echipa kazahă FK Aktobe (la care evoluează portarul Andrei Vlad şi fundaşul Bogdan Vătăjelu) şi formaţia cehă Sparta Praga.

Au evoluat echipele:

Ararat-Armenia: 24. Bruno Pinto – 13. Kamo Hovhanisian, 4. Joao Queiros, 3. Junior Bueno, 16. Edgar Grigorian (47. Alexandros Malis, 90+3) – 19. Karen Muradian, 8. Juan Balanta, 10. Armen Ambarţumian (căpitan; 20. Alwyn Tera, 62) – 17. Mathew Gbomadu (11. Jonathan Duarte, 62), 99. Joao Marcos (9. Araik Eloian, 90+3), 7. Jirair Şagoian (22. Misak Hakobian, 82). Antrenor: Tulipa.

Rezerve neutilizate: 1. Arman Nersesian, 12. Şirak Badalian – 2. Hugo Oliveira, 5. Hakob Hakobian, 88. Welton.

U Cluj: 30. Edvinas Gertmonas – 27. Alexandru Chipciu (căpitan), 8. Dorin Codrea, 6. Iulian Cristea, 28. Miguel Silva (11. Alessandro Murgia, 65) – 98. Gabriel Simion, 18. Andrei Artean, 94. Ovidiu Bic (7. Mouhamadou Drammeh, 66) – 10. Dan Nistor (13. Andrej Fabry, 83) – 19. Issouf Macalou (9. Atanas Trică, 86), 93. Mamadou Thiam (17. Jovo Lukic, 65). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Lefter, 33. Iustin Chirilă – 2. Alin Chinteş, 20. Alexandru Bota.

Arbitru: Dmitri Dmitriev; arbitri asistenţi: Dmitri Juk, Denis Emeliancikov; al patrulea oficial: Viktor Şîmusik (toţi din Belarus)
Observator UEFA pentru arbitri: Ladislav Gadosi (Slovacia); Delegat UEFA: Aljanov Aian (Kazahstan)
Cartonaşe galbene: Duarte (82), Codrea (90).

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:59
Borussia Dortmund – Inter LIVE TEXT (22:00). Cristi Chivu luptă pentru optimi. Cum arată echipele de start
20:42
Dinamo vrea să schimbe contractul jucătorului! Anunțul făcut de Andrei Nicolescu
20:37
Ultima etapă de Champions League (LIVE TEXT, 22:00). 18 meciuri se joacă la aceeași oră. Cum arată clasamentul
20:07
Marius Şumudică, ironii la Gigi Becali: “Râdea când i-am spus că va juca de patru ori cu Metaloglobus”
19:55
S-a spart banca în 2025! FIFA a anunţat câte miliarde s-au cheltuit anul trecut
19:30
UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Adama Traore a semnat cu West Ham
1 Cauza accidentului din Timiș, descoperită. Unul dintre cei trei supraviețuitori a povestit ce s-a întâmplat 2 Microbuzul în care se aflau fanii lui PAOK nu era condus de un şofer profesionist! Suporterii au condus pe rând 3 Primul 11 al celor mai valoroşi fotbalişti din Liga 1. Liderul Craiova nu are niciun jucător. Cum arată Dream Teamul 4 “Şocant! Ce tragedie!” Reacţia presei din Grecia după accidentul şocant în care 7 fani PAOK au murit în România 5 VIDEODramă în România: un microbuz cu fani ai lui PAOK, implicat într-un accident cu 7 morţi şi 3 răniţi 6 Gigi Becali a alcătuit echipa de titlu a FCSB-ului! Jucătorii pe care mizează patronul roș-albaștrilor
Citește și