Dan Petrescu a anunţat că poate pleca de la CFR şi a început războiul cu conducerea şi fanii din Gruia. „Dacă s-a plictisit lumea să ia campionate şi să meargă în grupele europene, nicio problemă, plec”, a tunat Bursucul, înaintea meciului cu Argeş.
„Eu nu înţeleg de unde vine această presiune, nu înţeleg de niciun fel. În primul meu an aici, am câştigat campionatul şi am plecat, da. Am revenit, am luat iar campionatul, am dus echipa în grupele Europa League, am ajuns până în primăvară.
Dan Petrescu a anunţat că poate pleca de la CFR
Anul următor, am câştigat iar campionatul, iar ne-am dus până în Grupele Europa League. Nici atunci nu era lumea mulţumită. După 6 luni, iar au fost probleme, iar m-au întors, iar m-au chemat, iar am luat campionatul, iar am ajuns în grupe.
Băi băieţi, dacă s-a plictisit lumea să ia campionate şi să meargă în grupele europene, nicio problemă, plec. Mai mult să iau campionatul şi să merg în grupele europene nu pot să fac. Poate vine altul şi ia Champions League. Ia campionatul, ajunge în grupele Champions League”, a spus Dan Petrescu, într-o conferinţă de presă.
Dan Petrescu le-a spus oamenilor din staff că pleacă de la CFR Cluj
Dan Petrescu se află pe picior de plecare de la CFR Cluj. „Bursucul” a ajuns la capătul răbdării, după un nou pas greșit făcut de echipa sa în acest sezon. Ardelenii au fost învinși de Sivasspor în runda a doua din grupele Conference League, scor 0-1, iar spiritele s-au încins teribil în Gruia.
Potrivit Fanatik, Petrescu este hotărât să își încheie cel de-al 3-lea mandat pe banca CFR-ului.
Tehnicianul ardelenilor anunțase inițial că nu ia în calcul ipoteza respectivă, dar lucrurile s-au schimbat la 180 de grade peste noapte. Dan Petrescu a fost băgat în ședință de urgență de patronul Neluțu Varga, vineri dimineață, după eșecul din Conference League.
Conform sursei citate, „Bursucul” s-a săturat de tensiunea de la CFR și este dispus să își negocieze despărțirea de club. Petrescu le-ar fi comunicat deja membrilor din staff-ul său tehnic că își va anunța demisia după meciul cu FC Argeș, din etapa a 11-a din Liga 1.
Dan Petrescu are stipulată o clauză de reziliere de 400.000 de euro în contract. Antrenorul CFR-ului și Neluțu Varga ar urma să negocieze termenii de ordin financiar ai despărțirii. Sursa citată mai anunță că „Bursucul” ar fi solicitat 200.000 de euro pentru a pleca din Gruia.
- Dan Petrescu are stipulată o clauză de reziliere de 400.000 de euro
- Petrescu vrea să plece de la CFR
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- CFR Cluj – FC Botoșani 3-1. Victorie la pas pentru echipa lui Marius Șumudică
- Denis Drăguș, titular în premieră la FCSB! Gigi Becali l-a ascultat pe Adi Mutu și a luat decizia pentru meciul din Bănie
- Universitatea Craiova – FCSB, LIVE TEXT (20:30). Marius Baciu, în faţa unui test crucial. Echipele de start
- Marius Şumudică, scos din sărite de arbitru în CFR Cluj – FC Botoşani! A fost nevoie de intervenţia VAR după un fault horror
- „Săgeţi” către Costel Gâlcă, după ce Rapid a urcat pe primul loc! Victor Angelescu: „Asta ne doream”



































