CFR Cluj – Farul 1-0. Dan Petrescu a reuşit să îl învingă pe Gică Hagi şi să obţină o victorie uriaşă în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1. Ardelenii au mai făcut un pas important în lupta pentru câştigarea titlului şi s-au distanţat, pentru moment, la cinci puncte de FCSB.
Daniel Birligea a înscris, în minutul 66, primul său gol în Liga 1. Atacantul de 22 de ani abia intrase pe teren şi a marcat din pasa lui Billel Omrani. Francezul intrase la pauză. Inspiraţia „Bursucului” s-a dovedit a fi decisivă.
Ce a declarat Dan Petrescu după CFR Cluj – Farul 1-0
„În prima repriză mult mai bună Farul, au avut ocazii mai mari, am avut şi noi două, dar jocul lor a fost mult mai bun. La pauză am făcut nişte schimbări de sistem şi de jucători… s-a îmbunătăţit jocul. Nu cred că a avut Farul vreo ocazie în repriza a doua. Nici noi n-am avut prea multe, dar la una dintre ocazii am marcat un gol foarte important pentru ce va veni. Mă bucură doar victoria, e clar!
Cei care au intrat pe teren au făcut diferenţa, mă refer la toţi jucătorii care au intrat pe parcursul meciului. Noi trebuie să câştigăm la Argeş şi dacă ne prezentăm ca în prima repriză, şansele sunt mici. Trebuie să pregătim meciul bine, dar prima repriză e toată vina mea, nu a jucătorilor.
Am pregătit meciul cu trei fundaşi şi în ultimul moment m-am schimbat. Le-am spus jucătorilor în vestiar, la pauză, că nu e vina lor: ‘Chiar dacă jucăm cum jucăm, nu e vina voastră’. Oricum antrenorul e de vină de fiecare dată. Dar la meciul acesta am făcut o greşeală că nu am început cu echipa cu care am jucat în repriza a doua„, a declarat Dan Petrescu după CFR Cluj – Farul 1-0.
Dan Petrescu a fost salvat de Birligea, atacantul adus din Serie C, de la Teramo. Tânărul jucător asigură că va rămâne cu picioarele pe pământ.
„Voiam să dau primul meu gol, nu putea să fie un moment mai frumos decât acesta, într-un meci foarte important, în care aveam nevoie de victorie. Mai sunt trei meciuri, sunt foarte importante.
Daniel Birligea: „Titlul cu CFR Cluj este foarte important”
Sunt foarte fericit că am ajutat echipa. Am plecat la 12 ani cu mama și sora în Italia și am început să joc acolo, la o echipă din Palermo. După, m-a cumpărat Palermo. După ce a dat faliment Palermo, m-am dus în a treia ligă din Italia, am jucat doi ani și jumătate acolo, m-au văzut cei de la CFR și mi-au propus să vin aici.