Dinamo riscă să nu aibă drept de participare în cupele europene şi în sezonul 2026 – 2027. „Câinii” au câştigat în primă instanţă litigiul cu Vasile Şiman în cazul transferului lui Ionuţ Şerban, dar procesul se va judeca şi la Curtea de Apel.
Chiar dacă Dinamo a avut câştig de cauză, şi ea a depus apel, în condiţiile în care clubul din Ştefan cel Mare era convins că Vasile Şiman va contesta decizia.
Procesul cu Vasile Şiman „blochează” ieşirea din insolvenţă a lui Dinamo
„Dacă ei nu făceau apel, nu se judeca nimic din ceea ce solicită ei, numai ce am fi solicitat noi. Probabil că vor invoca prescripția.
Conform procedurilor termenul pentru judecarea apelului ar fi cam peste o lună, iar sentința ar urma să fie pronunțată în mai sau iunie.
N-are cum să le iasă pasiența cu licența pe litigii. Noi putem să ne înscriem la masa credală și după ce pierdem litigiul. Să zicem că le dă verdictul în luna mai, până vine motivarea, până comunică… Nu e atât de simplu pentru ei. Depinde cât de mult își doresc să iasă din insolvență”, a declarat Vasile Şiman pentru fanatik.ro.
Vasile Şiman le cere celor de la Dinamo 2 milioane de euro pentru o clauză din transferul lui Ionuţ Şerban la clubul din Ştefan cel Mare. Potrivit clauzei, Dinamo trebuia să îi plătească lui Şiman 1 milion de euro dacă se despărţea de Şerban din orice motiv. Suma cerută de Şiman, de 2 milioane de euro, include şi inflaţia.
Clauza respectivă i-a ţinut atât pe „câini”, cât şi pe Ionuţ Şerban pe loc. Ea a făcut ca fotbalistul să rămână la Dinamo aproape 8 ani. Transferat în 2013, Şerban a plecat de la Dinamo în vara lui 2021, după ce clubul a intrat în insolvenţă. Şerban mărturisea el însuşi că ajunsese să urască acea clauză, ce îl ţinea legat de Dinamo.
În ultima perioadă, Ionuţ Şerban s-a confruntat cu mari probleme de sănătate. Ultima echipă la care a jucat a fost CS Blejoi, în liga a 3-a. Anul trecut, fotbalistul a fost internat la spitalul Fundeni, fiind suspect de leucemie. Investigaţiile au arătat că nu avea leucemie, ci aplazie medulară.
- Primul jucător care va semna cu CFR Cluj, după anunțul revenirii lui Marius Șumudică. A ajuns în Gruia pentru vizita medicală
- „Nu m-aș panică pentru 2-3 luni de întârziere”. Noi detalii despre stadionul Dinamo, după ce lucrările au fost blocate
- Au ratat transferul jucătorului fost la FCSB și l-au convins pe fotbalistul care a retrogradat cu Dinamo să semneze
- „Gigi vrea asta, nu Baciu”. Mihai Stoica, reacție categorică după ce FCSB s-a încurcat cu Sepsi
- Fost jucător la ambele echipe, Lobonț a dat verdictul înainte de Rapid – Dinamo



































