Dorinel Munteanu ameninţă cu demisia de la Oţelul. Dacă rămâne, face „revoluţie”: „Schimbăm obiectivul! Pleacă 10 jucători”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 22.12.2023, 20:23
Dorinel Munteanu ameninţă cu demisia de la Oţelul, după eşecul surprinzător suferit acasă, cu FC Botoşani. Gălăţenii au cedat cu 0-2 pe teren propriu, în etapa a 21-a a Ligii 1. Pentru oaspeţi a fost prima victorie stagională.
Munteanu a avut prima reacţie după înfrângerea din finalul de an. S-a „războit” cu toată lumea şi anunţă schimbări masive la echipă. Mai mult, ia în calcul să plece de la echipă.
Dorinel Munteanu ameninţă cu demisia de la Oţelul
„Sunt cel mai dezamăgit suporter… sau om, de acest joc. Jucătorii mei au jucat foarte slab, eu sunt responsabil de ce s-a întâmplat pe teren. Schimbăm obiectivul, fiindcă lumea a început să o ia razna din punct de vedere al obiectivelor spuse de mine, au început să viseze prea mult. Când vine un asemenea eşec, încep să fie nemulţumiţi. Schimbăm obiectivul! Să rămânem în Liga 1… dacă aşa vor distinşii noştri suporteri, să rămânem în ligă.
Am putut să fac maximum din această echipă, până astăzi. Mai sunt 27 de puncte şi se poate întâmpla orice. Cred că ar trebui să fie mulţumiţi şi onoraţi că participă în această competiţie în postura în care suntem.
Sunt oameni provocatori, care încearcă să provoace. Sunt multe tabere, nu vreau să fac o conspiraţie sau să mă iau după surse mai puţin credibile, dar atât timp cât mai sunt 27 de puncte puse în joc ne putem gândi la orice. Dar în momentul de faţă la retrogradare ne gândim„, a declarat Dorinel Munteanu la digisport.ro.
Dorinel Munteanu dă afară zece jucători, în cazul în care decide să nu îşi dea demisia.
„Se vor schimba cel puţin 10 jucători, cu siguranţă. Da! Fiindcă mesajul meu care a fost în toată săptămâna nu a fost înţeles de jucători. Ceea ce spun eu, trebuie să fie lege! Jucătorii care nu respectă, trebuie să plece. Şi vor fi cel puţin 10!
Îmi trebuie o pauză de câteva zile să decid dacă voi continua sau nu la echipă. Chiar nu mai pot să fac față, sincer. Am dus echipa aceasta din liga a treia până în Liga 1. Să fie suporteri nemulțumiți, mi se pare prea mult pentru un om care își dorește performanța„, a mai spus Dorinel.
Oţelul – FC Botoşani 0-2! „Dubla” lui Florescu a produs surpriza
La Galaţi, gazdele au presat, dar nu au reuşit să marcheze sau să producă ocazii mari de gol, iar moldovenii au trimis primul şut pe spaţiul porţii abia în minutul 38. În minutul 50 golul lui Maciel a fost anulat pentru ofsaid, iar gazdele au rămas în zece din minutul 64, după ce Adrian Rus a primit direct cartonaşul roşu. După trei minute, Eduard Florescu a executat perfect o lovitură liberă şi a deschis scorul, dar gălăţenii nu au avut reacţie şi, în minutul 90+1, Ilicic i-a pasat în careu lui Eduard Florescu, care a reuşit dubla.
FC Botoşani s-a impus cu 2-0, reuşeşte prima victorie a sezonului şi se află tot pe ultimul loc al clasamentului, al 16-lea, cu 12 puncte. Echipa lui Mihai Ciobanu s-a apropiat însă la numai un punct de Dinamo.
Oţelul are 26 de puncte şi ocupă locul 11.
OŢELUL: Dur-Bozoancă – Adăscăliţei (Latouchent 46), Yabre, J. Cisse, Zhelev – Samuel Teles (I. Neagu 71), Zivulic, Jardan (Fatai 71) – Maciel, Al. Pop (G. Cârjan 63), R. Tănasă (A. Rus 46). ANTRENOR: Dorinel Munteanu
FC BOTOŞANI: Ducan – Charles Petro, Sadiku, Şeroni, Ţigănaşu – G. David (G. Dragomir 67), V. Dican, Ed. Florescu – A. Dragu (Cioiu 67), Ilicic (L. Fulop 90), Adams Friday (Drole 81). ANTRENOR: Mihai Ciobanu
Cartonaşe galbene: Samuel Teles 23 / G. David 45+2, Şeroni 58
Cartonaş roşu: Andrei Rus (Oţelul Galaţi) min. 65
Arbitri: Bogdan Dumitrache – Cosmin Vatamanu, Ionuţ Marius Bobe – Horia Mladinovici
Arbitri VAR: Sorin Costreie – Marius Cristian Marchidanu
Observator: Alexandru Deaconu
Cum arată clasamentul Ligii 1
1. FCSB – 44 de puncte
2. CFR Cluj – 36 de puncte
3. Universitatea Craiova – 34 de puncte
4. Rapid – 33 de puncte
5. Sepsi – 30 de puncte
6. Farul – 30 de puncte
7. Hermannstadt – 29 de puncte
8. U Cluj – 29 de puncte
9. FCU Craiova – 27 de puncte
10. Petrolul – 27 de puncte
11. Oţelul – 26 de puncte
12. UTA – 24 de puncte
13. FC Voluntari – 24 de puncte
14. Poli Iaşi – 23 de puncte
15. Dinamo – 13 puncte
16. FC Botoşani – 12 puncte
- Dorinel Munteanu ameninţă cu demisia de la Oţelul
- Ce a declarat după înfrângerea cu FC Botoşani
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY