FC Hermannstadt – Dinamo 3-0. „Câinii”, învinşi la scor de forfait. Dragoş Iancu a revenit pe teren după 6 luni!
De Alex Masgras
Publicat: 17.03.2024, 20:10
FC Hermannstadt – Dinamo 3-0 a fost LIVE TEXT pe AS.ro. Echipa lui Zeljko Kopic a fost învinsă fără drept de apel în primul meci din play-out. La Sibiu s-au deplasat numeroşi fani dinamovişti, veniţi să îşi susţină echipa. Din păcate pentru ei, Dinamo a fost învinsă la scor de forfait.
Sibiu venea după înfrângerea din Gruia cu CFR Cluj. Echipa lui Marius Măldăruşanu a reuşit să îşi ia revanşa pentru înfrângerea suferită la finalul lunii februarie pe stadionul Arcul de Triumf, atunci când Dinamo s-a impus cu 1-0.
FC Hermannstadt – Dinamo 3-0 LIVE TEXT
Min. 90: Fluier final! Dinamo a fost învinsă cu 3-0 de Hermannstadt! Toate cele 3 goluri au fost marcate în prima repriză
Min. 85: Dragoş Iancu a revenit pe teren după 6 luni de absenţă! El l-a înlocuit pe Silviu Balaure
Min. 84: Ocazie pentru Dinamo. Abdallah a reluat spectaculos, cu călcâiul, după o centrare, dar portarul sibienilor a reţinut fără probleme
Min. 46: S-a reluat partida! Dinamo începe repriza secundă fiind condusă cu 3 goluri de Hermannstadt
Min. 45+11: Final de primă repriză! Rezultat de coşmar pentru „câini” la pauză
Min. 45+1: FC Hermannstadt – Dinamo 3-0! Neguţ a înscris cel de al treilea gol al sibienilor
Min. 41: FC Hermannstadt – Dinamo 2-0! Raul Opruţ a marcat cel de al doilea gol al sibienilor în acest meci. Apărarea „câinilor” a fost făcută praf în prima repriză a meciului.
Min. 38: FC Hermannstadt – Dinamo 1-0! Ianis Stoica a deschis scorul. Lovitura lui de cap a fost respinsă de Golubovic, dar jucătorul lui Hermannstadt a revenit şi a reluat în plasă. În minutul 10 el avusese un gol care a fost anulat cu VAR.
Min. 36: Pavicic încearcă din nou poarta de la marginea careului, dar şutul său trece peste poartă.
Min. 25: Ocazie monumentală pentru Hermannstadt! Golubovic i-a salvat pe „câini” în două rânduri, după ce sibienii au şutat din careu!
Min. 19: Ocazie pentru Dinamo. Pavicic a primit o minge la marginea careului, dar şutul lui nu a prins spaţiul porţii
Min. 10: Gol anulat pentru Hermannstadt! Ianis Stoica a trimis mingea în poartă, dar reuşita nu este validată. A durat 7 minute ca reuşita lui Ianis Stoica să fie anulată pentru offside, după consultarea VAR!
Min. 1: A început meciul! Dinamo e încurajată frenetic de suporteri, deşi partida e disputată de „câini” în deplasare
Echipele de start:
Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan, Opruț – Balaure, Murgia, Sota Mino, Ianis Stoica – Neguț, Paraschiv
Rezerve: Muțiu, I. Pop, Etienne, Antoche, N’Goma, D. Iancu, G. Iancu, Bucuroiu, Biceanu, Jipa, Ciubotaru, Fonseca
Absenți: A. Oroian (suspendat), Ionuț Stoica
Antrenor: Marius Măldărășanu
Dinamo: Golubovici – Patriche, Velkovski, Homawoo – Moura, Pavicic, Ilic, Bordușanu – Milanov, Abdallah, Gregorio
Rezerve: Răilean, Edgar Ie, C. Costin, Began, Selmani, Iglesias, D. Irimia, P. Neagu, Bani, A. Irimia, N. Roșu, Amzăr
Absenți: Politic, Gnahore (nerecuperați)
Antrenor: Zeljko Kopic
Stadion: Municipal (Sibiu)
Arbitru: Haţegan Ovidiu (Arad) / A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel), A2: Vornicu Adrian (Iaşi) / Arbitru VAR: Vidican Rares George (Satu Mare), Arbitru AVAR: Vatamanu Cosmin (Bucureşti)
În ultimele şase meciuri, Dinamo are patru victorii, o înfrângere şi un egal. Echipa lui Kopic are mare încredere înaintea play-out-ului şi speră să îşi îndeplinească obiectivul, acela de a se salva de la retrogradare.
De partea cealaltă, echipa lui Marius Măldăruşanu nu are drept de a evolua în cupele europene, dar acest lucru nu îi împiedică pe sibieni să îşi propună să încheie cât mai sus în play-out, mai ales că situaţia din clasament nu este grozavă, după înjumătăţirea punctelor.
Mircea Lucescu, atac fără precedent: „Negoiţă a distrus Dinamo!”
„Nu a fost un dialog la distanță. Nu are niciun rost. Văd că unul ca Negoiță, care pur și simplu a distrus Dinamo, a luat o parte din Săftica, el a profitat și îmi face mie observație. Am fost un antrenor care a dus o echipă la un anumit nivel, el trebuia să susțină echipa, să o ducă mai departe, pentru că el căuta imagine, popularitate.
A căutat avantaje materiale în detrimentul echipei de fotbal și a clubului Dinamo. Își permite să îi judece pe alții. Eu sunt doar un antrenor și cred că am ajutat-o pe Dinamo mai mult decât el. El nu a făcut decât să profite de situația lui Dinamo. A dus echipa în faliment, a dus-o în insolvență.
Ar face bine să se gândească, să dea înapoi centrul de pregătire, terenul unde se pot construi terenuri de fotbal pentru copii. Astea sunt problemele. Sunt oameni care au profitat. În anii ’90, echipele românești se puteau bate cu oricine. După ’90, au apărut oameni care au profitat.
Au fost oameni care nu aveau ce să caute în lumea fotbalului. Și la nivelul Federației, Mircea Sandu, care a profitat enorm. A obținut și rezultate, e adevărat, dar nu s-a gândit ce ar fi trebuit să facă el. Au neglijat echipele de juniori. Rezultatele din anii 90 au fost determinate de modul în care s-a lucrat în anii 80. Să sperăm că această calificare a echipei naționale va produce un eveniment în fotbalul românesc”, a spus Mircea Lucescu la digisport.ro.
- FC Hermannstadt – Dinamo 3-0
- „Câinii” au primit 3 goluri în prima repriză
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY