Închide meniul

FCSB, echipa cu cei mai mulți spectatori la meciurile de acasă, în Liga 1! Ce medie au roș-albaștrii + Cum arată top 5

Cosmin Cioboată Publicat: 28 decembrie 2022, 10:20

Comentarii
FCSB, echipa cu cei mai mulți spectatori la meciurile de acasă, în Liga 1! Ce medie au roș-albaștrii + Cum arată top 5

FCSB a încheiat anul pe locul 3 în Liga 1 / Profimedia

FCSB este echipa cu cei mai mulți spectatori la meciurile de acasă, în actualul sezon din Liga 1. Vicecampioana continuă să aducă cei mai mulți oameni pe stadion, la partidele de pe teren propriu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Per total, în stagiunea curentă, roș-albaștrii au fost susținuți de 133.778 de spectatori, rezultând o medie de 12.161 pe meci, potrivit contului oficial de Facebook al LPF.

FCSB, echipa cu cei mai mulți spectatori la meciurile de acasă!

FCSB a disputat 10 meciuri pe teren propriu în acest sezon de Liga 1 și domină clasamentul celor mai mari asistențe.

Vicecampioana este urmată în top de Universitatea Craiova, cu un total de 123.706 de spectatori și o medie de 11.246. Rapid, care în luna martie și-a inaugurat noul stadion, a adus în tribune 115.543 de suporteri în cele 10 partide disputate în Giulești, rezultând o medie de 11.555.

De notat că giuleștenii au un meci mai puțin disputat decât oltenii și celelalte formații din ierarhia respectivă.

Reclamă
Reclamă

UTA Arad și Petrolul completează top 5 al asistențelor din actuala stagiune.

Top 5 asistențe în actualul sezon din Liga 1, pe teren propriu:

  • 1. FCSB – 11 meciuri – 133.778 spectatori (medie 12.161)
  • 2. Universitatea Craiova – 11 meciuri – 123.706 (medie 11.246)
  • 3. Rapid – 10 meciuri – 115.543 (medie 11.555)
  • 4. UTA Arad – 11 meciuri – 93.123 (medie 8.465)
  • 5. Petrolul – 11 meciuri – 87.477 (medie 7.952)

La polul opus, în clasamentul asistențelor de pe teren propriu, se află FC Botoșani, CS Mioveni și FC Voluntari, cu o medie de spectatori de 1.866, 1.833 și 850.

Reclamă

Farul Constanța a încheiat anul pe primul loc în Liga 1, cu 45 de puncte. CFR Cluj se află pe locul secund, la o lungime în spatele echipei lui Gică Hagi. Podiumul este completat de FCSB, aflată la egalitate de puncte (38) cu Rapid și Universitatea Craiova.

Poziția a 6-a, ultima din play-off, este ocupată de Sepsi Sf. Gheorghe, cu 32 de puncte.

Gică Hagi ştie când va deveni campion cu Farul

Gică Hagi ştie când va deveni campion în Liga 1, cu Farul. Deşi “Regele” a încheiat anul pe primul loc, nu se gândeşte la titlu în actuala stagiune, însă în următoarele sezoane este convins că va fi cel mai bun.

Farul a terminat anul pe primul loc, cu un singur punct peste rivala CFR Cluj. Constănţenii traversează un sezon de vis, având doar două înfrângeri în Liga 1, în 21 de etape disputate.

Gică Hagi este conştient de faptul că echipa sa este una puternică, însă a declarat că va fi şi mai bună în sezoanele viitoare. “Regele” susţine că Farul va deveni campioană în Liga 1 în 2025, însă până atunci va continua să se lupte pentru primele locuri.

Mai mult decât atât, managerul constănţenilor a dezvăluit că Academia este puncul său forte, şi va continua să producă jucători de valoare, care să-l ajute să-şi îndeplinească obiectivul.

Eu știu ce vreau. Am un club care se dezvoltă bine, care este pe drumul cel bun. Și vom ajunge să fim cei mai buni, așa cum visez și vreu. În 2025, vom fi campioni. Farul va fi un club puternic.

Eu nu sunt bogat. Dacă eram bogat, aveam acum cei mai buni jucători.

Dar am Academia, care a produs an de an fotbaliști de calitate. Și va veni și ziua aceea, cum am mai spus, când primul 11 al naționalei României va fi format exclusiv din jucători de la Academie.

Clubul are o identitate foarte bună, o identitate bazată pe centrul de copii şi juniori. Investim foarte mult în acest centru, chiar 30% din buget dăm direct către copii şi juniori.

E o sumă foarte importantă, nu cred că există un club din lume care să bage atât de mulţi bani la copii şi juniori. Din lume, reţineţi“, a declarat Gică Hagi, pentru digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:04
Kosovo, fosta adversară a României din Liga Naţiunilor, a produs surpriza preliminariilor Campionatului Mondial!
0:00
Cipru – România, 21:30, LIVE TEXT. Meci crucial pentru tricolori în preliminariile World Cup 2026
23:46 8 sept.
Ilie Dumitrescu l-a criticat pe Gigi Becali: “Cum să faci aşa ceva?”
23:45 8 sept.
Israel – Italia 4-5. Thriller cu 9 goluri la Debrecen. Kosovo, surpriza serii. Toate rezultatele din preliminariile World Cup
22:30 8 sept.
E gata! Dani Coman a anunţat ce se întâmplă cu Mario Tudose, după negocierile cu FCSB: “Am încheiat discuţiile”
22:30 8 sept.
Mihai Pintilii a spus ce s-a întâmplat la singurul antrenament al FCSB-ului la care a participat Gigi Becali
1 Dinamo s-a reorientat, după ce nu l-a putut transfera pe Matei Ilie. Noua ţintă a lui Zeljko Kopic 2 Dan Şucu, lovitură decisivă pentru Gigi Becali! Leo Bolgado ajunge la Rapid, după ce a fost dorit de FCSB 3 Vestea dată de Mihai Stoica despre transferurile pregătite de FCSB, în ultima zi de mercato din Liga 1 4 Carlos Alcaraz a câștigat US Open 2025! Succes în patru seturi în finala cu Jannik Sinner 5 Probleme pentru Lamine Yamal, după ce Spania a dat recital cu Turcia. Ce s-a întâmplat la plecarea din stadion 6 Programul etapei a 10-a din Liga 1. Surpriză privind meciul FCSB-ului cu Botoşani
Citește și