FCSB și FC Botoșani ar fi trebuit să se întâlnească luni, 17 august, de la ora 21:30, într-o partidă din etapa a 5-a a Liga 1. Meciul va avea loc în continuare la aceeași dată și la aceeași oră, însă partida nu se va mai disputa la București, așa cum era programat inițial.
Decizia vine în contextul problemelor legate de stadioanele disponibile în Capitală. Arena Națională nu poate găzdui partida, în timp ce gazonul stadionului Steaua se află într-o stare considerată necorespunzătoare pentru disputarea unui meci de campionat. Astfel, varianta rămasă pentru FCSB era stadionul Arcul de Triumf.
Schimbare importantă pentru duelul dintre FCSB și FC Botoșani
Oficialii fosstei campioane a României nu au fost însă de acord cu această variantă. FCSB a evoluat deja pe Arcul de Triumf în acest sezon, în remiza cu Farul Constanța, scor 2-2, iar conducerea clubului nu dorește să mai dispute și meciul cu FC Botoșani pe arena cu o capacitate redusă. În aceste condiții, FCSB a purtat negocieri cu oficialii lui FC Botoșani pentru ca partida să fie mutată pe stadionul formației moldovene.
Cele două cluburi au ajuns la un acord, iar confruntarea programată pentru luni seară va avea loc la Botoșani, cu echipa lui Valeriu Iftime în postura de gazdă. Practic, partida din tur va fi inversată cu cea din retur. FCSB și FC Botoșani se vor întâlni mai întâi la Botoșani, în etapa a 5-a, urmând ca în a doua parte a campionatului moldovenii să se deplaseze la București pentru meciul considerat inițial ca fiind din tur.
Valeriu Iftime confirmă înțelegerea cu cei de la FCSB
Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a confirmat negocierile purtate cu FCSB și mutarea partidei. „Am vorbit cu cei de la FCSB și mutăm meciul tur cu ăla din retur! Am negociat cu ei ieri și azi batem palma”, a declarat acesta pentru prosport.
Unul dintre motivele pentru care FC Botoșani a acceptat schimbarea este și perioada în care ar fi trebuit să se dispute returul. Partida era programată în decembrie, când condițiile meteorologice din Moldova pot pune probleme, iar temperaturile scăzute și eventualele ninsori pot afecta desfășurarea unui meci de fotbal.
Probleme similare ar putea apărea și pentru Dinamo înaintea derby-ului cu FCSB din etapa a 8-a, programat în weekendul 4-6 septembrie. Arena Națională va fi indisponibilă în acea perioadă, iar „câinii” iau în calcul disputarea partidei la Târgoviște sau Sibiu.
- Interzis pentru Dinamo! Răsturnare de situație privind stadionul pe care se va disputa derby-ul cu FCSB
- „Nu poţi cu bun-simţ!” Gheorghe Mustaţă, ultimatum pentru jucătorii de la FCSB: „Gata cu băieţia! Nu suntem măscărici”
- „Părea că sunt nou-promovați”. Adrian Ilie a „distrus-o” pe FCSB, după egalul cu Sepsi. Marea problemă a roș-albaștrilor
- Jucătorul de la FCSB, făcut praf după egalul cu Sepsi: „Fițe! Îți arde de șmecherii”
- Ce urmează pentru Ștefan Târnovanu, după revenirea în lotul FCSB-ului. Anunțul lui Marius Baciu



































