Închide meniul

Gică Hagi, mesaj categoric înainte de Farul – Sepsi: „E greu să trăim cu ce a fost anul trecut!”

Viviana Moraru Publicat: 29 septembrie 2023, 14:32

Comentarii
Gică Hagi, mesaj categoric înainte de Farul – Sepsi: E greu să trăim cu ce a fost anul trecut!”

Gică Hagi, în timpul unei conferințe de presă/ AntenaSport

Gică Hagi a transmis un mesaj categoric, înaintea partidei dintre Farul și Sepsi. Managerul campioanei a declarat că obiectivul realist al echipei sale este calificarea în play-off, fiind dificil să se gândească la un nou titlu în Liga 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Farul a fost învinsă în ultimul meci, din Cupa României, de către Voluntari. În următoarea rundă de Liga 1, constănțenii se vor duela cu Sepsi. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 21:30.

Gică Hagi, mesaj categoric înainte de Farul – Sepsi

Gică Hagi a transmis că-și dorește toate cele trei puncte, din partida cu Sepsi. „Regele” a dezvăluit că și-a băgat jucătorii în ședință, după înfrângerea cu Voluntari, și susține că cei care au jucat contra ilfovenilor vor fi testați până în perioada de mercato din iarnă.

De asemenea, Gică Hagi a mai declarat că Sepsi este o echipă puternică, și a amintit de partida de la începutul sezonului, din Supercupa României, partidă câștigată de covăsneni.

Ne dorim și trebuie să câștigăm cele trei puncte. Întâlnim un adversar foarte bun. Am juca în Supercupă, am pierdut. Trebuie să arătăm cea mai bună versiune a noastră. Probleme de lot nu sunt, așteptăm meciul. Toți suntem conectați la cele trei puncte.

Reclamă
Reclamă

Meciurile dintre noi și ei au fost mereu echilibrate, grele. Ne uităm și în clasament, trebuie să fim mai pragmatici, să câștigăm cât mai multe meciuri.

Trebuie să fim echilibrați pe ambele faze, să marcăm. Am avut ședință cu jucătorii, după meciul cu Voluntari.

Mă așteptam la mai mult, e clar că cei care au rămas acasă pentru meciul cu Voluntari vor juca. Ceilalți meritau, d-aia sunt plătiți, nu doar să se antreneze, să mai joace din când în când. Mi-am asumat acest lucru, dar nu au trecut testul. Mai sunt două luni până în iarnă, trebuie să ne convingă. Pretențiile sunt foarte mari, presiunea e mare, cât sunt eu la club.

Reclamă

Calificarea în play-off e obiectivul. Nu spunem că suntem cei mai buni din România. Pentru noi, obiectivul realist e să încercăm să intrăm în play-off. Asta mă interesează, conducerea a fixat acest obiectiv. E greu să trăim cu ce a fost anul trecut”, a declarat Gică Hagi, în conferința de presă.

Gică Hagi şi-a criticat jucătorii, după Voluntari – Farul 2-0

Gică Hagi şi-a criticat jucătorii, după ce Voluntari a învins-o pe Farul cu scorul de 2-0, în prima etapă din grupele Cupei României. „Regele” a menajat titularii obişnuiţi, şi a mizat pe rezerve, însă s-a declarat nemulţumit de prestaţia lor. Managerul constănţenilor a mai mărturisit că jucătorii folosiţi în duelul cu ilfovenii „nu au trecut testul”.

Ne-am asumat după meciul cu Dinamo, lotul cu care vom veni la meciul din Cupă. Lot nou, cu jucători care au jucat puţin. Şi ei trebuie să demonstreze că merită să fie cu Farul. Au fost mulţi, peste 20 de jucători. Din păcate, acest test nu l-au trecut. N-am avut senzaţia, din minutul 1 până în minutul 90, că putem să învingem. A fost acel gol al lui Rivaldinho.

N-au trecut testul, le-am zis şi lor. S-a terminat negativ pentru noi, nu ştiu ce şanse vom avea să mai trecem. Să vedem cine merită şi cine nu. Nu trebuie să pierdem meciul”, a declarat Gică Hagi, în conferinţa de presă.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:37
Cine este antrenorul care se pregătește să preia Real Madrid. Au început negocierile
14:21
Aryna Sabalenka – Elena Rybakina, finala de la Australian Open 2026. Victorii clare în semifinale
14:13
“S-a minunat şi el când a aflat”. Impresarul lui Radu Drăguşin, noi detalii despre viitorul românului la Tottenham
14:07
De pe locul 11 în clasament, Gigi Becali amenință Dinamo, Rapid și Craiova: “Le vor sări fulgii”
13:43
„The Gold”, serialul BAFTA cu Hugh Bonneville, este disponibil acum în AntenaPLAY
13:38
VIDEOLeBron James, în lacrimi după meciul cu Cleveland Cavaliers. Anunţ despre retragere al starului de la Lakers
1 Cauza accidentului din Timiș, descoperită. Unul dintre cei trei supraviețuitori a povestit ce s-a întâmplat 2 Microbuzul în care se aflau fanii lui PAOK nu era condus de un şofer profesionist! Suporterii au condus pe rând 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Adama Traore a semnat cu West Ham 4 Kyros Vassaras, măsură dură după UTA – Rapid! Arbitrul a fost pedepsit 5 Văzut ca un posibil înlocuitor pentru Charalambous, Mutu îl “înţeapă” pe Becali: “Critici mai dure ca niciodată” 6 Fotbalistul pentru care Universitatea Craiova a făcut ofertă de 1,7 milioane euro
Citește și