Gigi Becali a început războiul cu Rapid şi a lansat o serie de ironii la adresa lui Marius Şumudică. FCSB – Rapid va fi duminică, de la ora 21:00, live text pe AS.ro.
Gigi Becali a anunţat deja echipa pentru derby-ul cu Rapid şi i-a lansat o provocare lui Marius Şumudică. Becali vrea să vadă dacă Şumudică îl poate învinge. Patronul de la FCSB nu a fost impresionat nici de victoria Rapidului cu 5-0 în faţa celor de la Farul.
Gigi Becali a început războiul cu Rapid
„Cu ce să mă impresioneze Rapid? Dacă nu vedeam meciul (n.r. – Rapid – Farul 5-0) ziceam: «Mamă, 5-0!». Vînă s-a dat la o parte la primul gol, Nedelcu la fel, a driblat Borza 5 jucători. Golul 2 la fel, a primit o pasă. Se termina dacă marca Radaslavescu la 1-0!
Ce pressing au făcut, mă? Au fost numai cadouri, eu vreau să văd fotbal. Fotbal a jucat Dinamo! Nu m-a impresionat nimic la Rapid. I-am zis lui Meme că e bine pentru noi, ei se culcă pe o ureche că au valoare, nu mai intră motivați.
De abia așteaptă Șumudică? Șumudică s-o ia la căpățână! Valoric sunt departe cu mult față de noi, nu suportă comparație. Pe toate posturile suntem mai buni. I-am zis echipa lui Șumudică, marele specialist. Zice el că e geniu, ia, mă, să te văd, geniule! Să vedem care e mai puternic, Gigi Becali sau Șumudică” , a spus Gigi Becali la fanatik.ro.
Gigi Becali nu s-a ferit şi a anunţat deja echipa de la FCSB pentru derby-ul cu Rapid.
„Târnovanu în poartă, Crețu fundaș dreapta, Ngezana și Dawa centrali, Radunovic fundaș stânga. Cu Șut să vedem dacă e OK, de vineri să vină la antrenamente. Ar fi Șut și Olaru la mijloc, rămâne să vedem dacă jucăm cu doi închizători sau cu unul, poate joacă Băluță. În atac vor fi George Popescu (n.r. – Octavian Popescu), Tănase vârf și în dreapta David Miculescu.
Ștefănescu joacă acum cu Rangers (n.r. – joi), nu joacă iar. I. Mihai Popescu va juca fundaș dreapta cu Rangers, îl odihnesc pe Crețu pentru Rapid”, mai spus Gigi Becali.
- Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
- Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
- „Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid
- Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”
- Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana


































