Gigi Becali a fost criticat de Basarab Panduru pentru situația în care a ajuns Octavian Popescu. Fostul internațional crede că patronul roș-albaștrilor e vinovat pentru evoluțiile sub așteptări ale “perlei” de la FCSB. Panduru crede că inovațiile tactice ale latifundiarului îi dăunează lui Tavi.
Gigi Becali a anunțat că Octavian Popescu va juca în flancul drept la FCSB, pentru a-i face loc în stânga lui Florinel Coman, deși Tavi a spus că extremă stânga e postul său preferat. Basarab Panduru crede că patronul lui FCSB ar trebui să-i respecte dorința lui Tavi și să-l joace unde se simte cel mai bine.
Gigi Becali, criticat de Basarab Panduru pentru situația în care a ajuns Octavian Popescu
”Se poate, se întamplă să treci prin momente de genul. Păi… îl duci într-o poziţie în care nu ştie să joace, joacă din an în Paşte, în care nu vrea să joace. Sunt multe lucruri care te pot duce să crezi asta, nu şi-a păstrat poziţia, e peste tot, doar unde trebuie nu”, a spus Basarab Panduru, conform orangesport.ro.
Octavian Popescu a evoluat în flancul drept în precedentele două meciuri ale celor de la FCSB, victoria 2-1 cu FC Argeș și remiza 1-1 cu Universitatea Craiova. Tavi nu a avut o realizare notabilă în niciunul dintre ele.
Doar două goluri a înscris Octavian Popescu pentru FCSB în actuala stagiune.
Gigi Becali, acuzat și de Dumitru Dragomir că îl distruge pe Octavian Popescu
Fostul preşedinte al LPF îi cere latifundiarului din Pipera să îl lase pe un post fix, în banda stângă, pe atacantul de 20 de ani.
„Bă, parcă e blestem, pe onoarea mea, dacă nu! A greșit portarul. A fost greșeală de portar și n-am să înțeleg niciodată. Vor să-l strice definitiv pe Octavian Popescu.
Lăsați-l bă că nu poate să joace decât bandă stânga. Tactic, este cel mai bun de bandă stângă din țara asta. Fundașul de pe partea lui nu centrează niciodată și de acolo e jucător care scoate adversar din joc, dă pase filtrante. Când îi aud pe marii specialiști… Nu este jucător de centru. Îl strică și pe ăsta. Sunt în stare să-l strice.
