VIDEO

Gloria Buzău a transferat un jucător crescut de Real Madrid! Vedeta care va juca alături de Constantin Budescu

Alex Ioniță Publicat: 12 februarie 2025, 17:00

Comentarii
Gloria Buzău a transferat un jucător crescut de Real Madrid! Vedeta care va juca alături de Constantin Budescu

Constantin Budescu are un nou coleg "mingicar" / Profimedia

Oficialii celor de la Gloria Buzău au anunțat că echipa a transferat un jucător crescut în academia lui Real Madrid. Este vorba despre Cristian Benavente Bristol, în vârstă de 30 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jucătorul din Peru a fost legitimat la Real Madrid în perioada 2002-2015, timp în care a evoluat pentru echipele de juniori, dar și pentru Real Madrid Catilla, echipa a 2-a a clubului “blanco”.

Gloria Buzău l-a transferat pe Cristian Benavente Bristol, jucător crescut de Real Madrid

După ce a plecat de la Real Madrid, jucătorul a evoluat pentru MK Dons, iar mai apoi a ajuns la Charleroi. Cristian Benavente a “explocat” în tricoul belgienilor, iar, în 2019, era transferat de Pyramids, în schimbul sumei de 6 milioane de euro.

Egiptenii l-au împrumutat apoi la Nantes, Royal Antwerp și Charleroi, iar în 2022 a ajuns, din postura de jucător liber de contract, la Alianza Lima.

A mai fost legitimat la echipele Cesar Vallejo și Sport Boys, iar acum a ajuns la Gloria Buzău, echipă la care va fi coleg cu Constantin Budescu.

Reclamă
Reclamă

„Bun venit, Cristian Benavente Bristol❗️

Mijlocaşul ofensiv de 30 de ani a semnat un contract cu Gloria Buzău şi de astăzi s-a alăturat lotului pregătit de Eugen Neagoe. Cu 19 prezenţe în naţionala statului Peru, internaţionalul sud-american a crescut la academia lui Real Madrid, iar după 11 ani a făcut pasul la echipa secundă, pentru care a jucat timp de două sezoane.

A mai trecut în carieră pe la MK Dons (Anglia), Charleroi şi Antwerp (Belgia), Pyramids (Egipt), Nantes (Franţa). În ultimul an și jumătate a evoluat pentru Universidad Cesar Vallejo și Sport Boys (Peru)”, au anunțat oficialii Gloriei Buzău, pe Facebook.

Reclamă

De menționat este faptul că Benavente este un jucător tehnic, care i-a impresionat pe peruani cu evoluțiile sale. VEZI AICI VIDEO.

Constantin Budescu, pe modelul Garnacho

O fază uluitoare a avut loc la meciul Oţelul – Gloria Buzău, din etapa a 24-a a Ligii 1. În prelungirile primei reprize a partidei de la Galaţi, Constantin Budescu a avut parte de o surpriză.

Veteranul ultimei clasate din campionatul României se pregătea să execute o lovitură liberă, moment în care s-a trezit cu un fan lângă el. Acesta i-a cerut lui „Budi” să facă un selfie cu el.

Budescu a făcut un gest de mare campion şi a stat să se fotografieze cu micul suporter. Mai mult, nemulţumit de prima imagine, fanul a mai făcut o poză cu mijlocaşul de 35 de ani.

Arbitrul a aşteptat ca „sesiunea foto” să se încheie, pentru a putea relua jocul. Faza a amintit de ceea ce s-a întâmplat pe Arena Naţională, la FCSB – Manchester United. Un copil a sprintat peste 70 de metri pentru a face un selfie cu Alejandro Garnacho. A reuşit să îi „dribleze” pe stewarzi şi a făcut fotografia cu starul lui Manchester United.

Imediat după ce a făcut poză cu fanul, Budescu a fost aproape să înscrie un gol fabulos. De la peste 30 de metri, „Budi” a trimis mingea lângă bară, dar Iustin Popesu a reuşit să o respingă cu vârful degetelor.

Oţelul conducea încă din minutul 7, când Frederic Maciel a marcat. În prelungirile primei reprize, Jipa a reuşit să restabilească egalitatea.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine ar trebui să formeze cuplul de fundaşi centrali la naţionala României pentru meciul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și