Gloria Buzău – UTA Arad 1-1! Final nebun în Crâng! Echipa lui Mircea Rednic a egalat în minutul 90+7

Publicat: 3.03.2025, 19:33.

Mircea Rednic strigă

Mircea Rednic, în timpul unui meci / Profimedia

Meciul dintre Gloria Buzău şi UTA Arad, din etapa cu numărul 29 a Ligii 1, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Reclamă

Echipa UTA Arad a încheiat la egalitate luni, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Gloria Buzău, în etapa a 29-a din Superligă. Buzoienii, care se află pe ultimul loc, au deschis scorul în minutul 86, prin Dobrosavlevici. Echipa lui Eugen Neagoe nu a reuşit să obţină toate cele trei puncte. În minutul 90+7, Costache a restabilit egalitatea, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri.

Reclamă

Gloria Buzău – UTA Arad 1-1!

Buzoienii aveau nevoie de victorie şi prima ocazie le-a aparţinut, în minutul 13 Benavente trimiţând peste poartă. Şi în partea secundă gazdele au ratat prin Ciranni, în minutul 47, iar peste şapte minute Luckassen a ratat şi el. Elevii lui Mircea Rednic au trecut pe lângă gol în minutul 50, prin Harrison. Gloria a pus presiune pe final, notează news.ro.

Portarul oaspeţilor, Iliev, a scos la David Tavares în minutul 80, Işfan a ratat patru minute mai târziu pentru ca Dobrosavlevici să înscrie în minutul 87 şi să deschidă scorul. Deznodământul a fost însă scris în al şaselea minut de prelungire. Arădenii au primit un penalti după un fault în careu comis de Dobrosavlevici şi Valentin Costache a egalat din penalti în minutul 90+7, stabilind scorul final, 1-1.

UTA este pe locul 10, cu 34 de puncte, în timp ce Gloria Buzău a ajuns la 20 de puncte acumulate şi este pe ultimul loc, al 16-lea.

GLORIA BUZĂU: D. Lazar – Ciranni, Israel Puerto, Cestor, De Nooijer (Vito 66) – L. Mihai (Al. Jipa 79) , Dr. Albu (Dobrosavlevici 79) – Işfan (G. Turda 90), D. Tavares, Benavente (D. Dumitraşcu 46) – Luckassen. ANTRENOR: Eugen Neagoe

UTA ARAD: D. Iliev – Tsouka Dozi, Poulolo, I. Conte, Trif – Danciu (R. Cristea 77), Cr. Mihai (Hrezdac 70), Van Durmen (Rassoul 77), V. Costache – Tzionis (Zsori 38), Harrison (Mpoku 77). ANTRENOR: Mircea Rednic

Cartonaşe galbene: D. Tavares 38. Cestor 62 / Poulolo 45, Zsori 52, Mircea Rednic 64, Trif 83

Arbitri: Gabriel Mihuleac – Ovidiu Artene, Marius Bobe

Arbitri VAR: Marcel Bîrsan – Bogdan Dumitrache

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    17:17

    Luis Figo, cuvinte uriaşe la adresa lui Gică Hagi! Nu l-a uitat nici pe Gică Popescu: „Am avut şansa de a vorbi”

    17:15

    Fabio Capello, val de laude pentru Cristi Chivu! Mesaj despre antrenorul de la Parma: „Face o treabă foarte bună”

    16:59

    Gigi Becali pregăteşte lovitura verii! Atacantul de Champions League vizat de FCSB: „Mâine îi dă banii”

    16:19

    FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”

    16:16

    Luis Figo, verdict despre șansele României de calificare la World Cup 2026: „Aveți jucători tineri și buni”

    15:34

    Manchester City renunță la încă o vedetă după Kevin De Bruyne: „Să își găsească echipă”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis