Închide meniul

Hermannstadt – FCSB 2-2. Compagno, dublă de senzaţie. Dawa, eliminat după o gafă uriaşă. Prima remiză a sezonului pentru FCSB

Dan Roșu Publicat: 21 septembrie 2023, 21:57

Comentarii

Hermannstadt – FCSB 2-2. Echipa lui Elias Charalambous a obţinut o remiză dramatică la Sibiu. Andrea Compgano a reuşit o dublă de senzaţie. Totuşi, echipa lui Charalambous nu a reuşit să obţină victoria. A fost prima remiză din acest sezon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dawa a făcut o gafă uriaşă şi a fost eliminat după un fault de ultim apărător asupra lui Neguţ. În restanţa din etapa a cincea, bucureştenii au deschis scorul la Sibiu, prin Compagno, în minutul 8, dar golul a fost anulat. Gazdele au răspuns printr-o ratare uriaşă a lui Daniel Paraschiv, în minutul 10, iar în minutul 13 Silviu Balaure a deschis scorul pentru Hermannstadt.

În minutul 28, Andrea Compagno a obţinut un penalty, după un contact cu portarul Căbuz, iar atacantul italian a transformat cu siguranţă, egalând în minutul 31. FCSB a întors rezultatul după pauză, în minutul 48, când Valentin Creţu a centrat şi Compagno a reuşit „dubla”. Elevii lui Marius Măldărăşanu au egalat în minutul 63, din penalty.

Dawa a faultat în careu, a fost eliminat şi Daniel Paraschiv a executat lovitura de pedeapsă. Tîrnovanu a apărat, dar balonul respins a ajuns tot la Paraschiv care a înscris pentru 2-2. În minutul 90+2 Gabi Iancu a lovit transversala cu un şut, însă s-a terminat la egalitate, 2-2, şi FCSB are 22 de puncte după 9 etape, fiind lider în Superligă. Hermannstadt este pe locul 5, cu 13 puncte.

 Hermannstadt – FCSB 2-2

Min. 90+8: FINAL DE MECI! Prima remiză din acest sezon pentru echipa lui Charalambous.

Reclamă
Reclamă

Min. 90+2: Bară pentru Hermannstadt! Gabi Iancu a trimis în transversală.

Min. 78: Schimbare la FCSB! A intrat Miculescu, a ieşit Compagno.

Min. 63: GOOOOL Hermannstadt! Paraschiv a marcat cu emoţii. Iniţial, Târnovanu a apărat penalty, însă mingea a revenit la atacantul de la Hermannstadt, care a trimis mingea în poartă.

Reclamă

Min. 61: Dawa a făcut o gafă colosală şi a fost eliminat după ce l-a faultat în poziţie de ultim apărător pe Neguţ. Penalty pentru Hermannstadt.

Min. 47: GOOOL FCSB! Andrea Compagno a marcat cu o lovitură de cap din 4 metri, după o centrare perfectă a lui Valentin Creţu.

Min. 46: Trei schimbări la pauză! Au ieşit Băluţă, Şut Djokovic, au intrat Florinel Coman, Ovidiu Popescu şi Lixandru.

Min. 45+5: FINAL DE PRIMĂ REPRIZĂ!

Min. 43: Ocazie uriaşă pentru FCSB! Octavian Popescu a ratat incredibil din câţiva metri. Valentin Creţu, centrare perfectă.

Min. 30: GOOOL FCSB! Andrea Compagno a marcat din penalty!

Min. 28: Penalty pentru FCSB! Căbuz l-a faultat pe Andrea Compagno!

Min. 18: Adrian Șut a fpost aproape de un autogol! Mijlocaşul roş-albaştrilor a deviat mingea cu capul, dar Târnovanu a fost atent şi a respins cu un reflex salvator.

Min. 13: GOOOL Hermannstadt! Balaure a deschis scorul cu un şut plasat de la 15 metri.

Min. 10: Ocazie uluitoare pentru Hermannstadt! Daniel Paraschiv a rămas cu poartă goală, dar a trimis prea încet mingea, iar Creţu a respins de pe linia porţii.

Min. 7: Gol anulat FCSB! Andrea Compagno a marcat cu un şut din 6 metri, dar arbitrul a acordat fault în atac.

Min. 1: A început partida!

INFO! O pană de curent la stadion a făcut ca fanii să nu mai poată intra pe stadion preţ de câteva minute. Spectatorii au fost extrem de nervoşi, însă situaţia a revenit la normal preţ de câteva minute.

Sursa: AntenaSport

Hermannstadt – FCSB – echipele de start

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, I. Stoica (cpt.), Medina – Dr. Iancu, Mino, Alhassan – Balaure, D. Paraschiv, Neguț

Rezerve: Uțiu – Antoche, Murgia, Biceanu, P. Petrescu, Oroian, Bucuroiu, Ruben Fonseca, G. Iancu

Antrenor: Marius Măldărășanu

FCSB: Târnovanu – Creţu, Dawa, Haruţ, Radunovic – Djokovic, Şut, Olaru – Băluţă, Compagno, Octavian Popescu

Rezerve: Vlad, Panţîru, Coman, Miculescu, Lixandru, Ovidiu Popescu, Pantea, Ngezana, Radaslavescu

Antrenor: Elias Charalambous

Hermannstadt – FCSB LIVE TEXT | Echipe probabile

  • Hermannstadt (4-4-2): Căbuz – Butean, Găman, I. Stoica, Oroian – Balaure, Mino Sota, Alhassan, Jipa – G. Iancu, D. Paraschiv
  • FCSB (4-3-3): Târnovanu – Pantea, Dawa, Ngezana, Radunovic – Djokovic, Șut, Olaru – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman

Gigi Becali se teme, înainte de Hermannstadt – FCSB

Gigi Becali se teme, înainte de Hermannstadt – FCSB. Patronul roş-albaştrilor a dezvăluit că are emoţii înaintea duelului cu sibienii, dorindu-şi ca echipa sa să obţină cele trei puncte, pentru a se distanţa pe primul loc în Liga 1.

Latifundiarul din Pipera a declarat că echipa sa a demonstrat că are forţă în acest sezon, după victoriile cu contracandidatele la titlu, Farul, CFR Cluj sau Universitatea Craiova. Acesta susţine că mai are două meciuri dificile în acest tur de campionat, cu rivala Rapid şi cu Sepsi.

„La orice meci trebuie să ai emoții și cu orice echipă, ca să câștigi campionatul. Noi le-am bătut pe toate, pe Craiova, pe CFR, pe Farul, contracandidate.

Mai avem doar cu Rapid și Sepsi. Cum să fie ușor, nu mai e niciun meci ușor. Normal, trebuie să îi batem pe Hermannstadt”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.

Revenire importantă pentru FCSB, înaintea duelului cu Hermannstadt

Elias Charalambous a făcut un anunţ înainte de Hermannstadt – FCSB. Acesta a spus că Alexandru Băluţă este apt şi va putea juca cu Hermannstadt. Mai mult, singurul jucător indisponibil pentru partida cu Hermannstadt este Vlad Chiricheş.

Antrenorul celor de la FCSB a spus că partida de la Sibiu poate fi mai grea decât cea cu Farul. Charalambous a anunţat că va face mai multe schimbări în echipă, în contextul în care FCSB va juca 3 partide în doar 7 zile.

„Urmează încă un meci dificil în doar câteva zile. Jucăm împotriva unei bune, care are un antrenor foarte bun și care e bine organizată. Am văzut că a pus probleme tuturor adversarilor.

Dar noi vom merge să facem tot ce putem pentru lua a cele trei puncte. Jucătorii sunt într-o formă bună, dar nu va fi ușor. Poate chiar va fi mai greu decât etapa trecută. Dar vom da totul pentru câștiga acest meci. După cum am spus, avem multe meciuri. E clar că nu putem conta doar pe 11 jucători. Sunt fericit că avem jucători buni, care se pot adapta.

Băluță e gata. E pregătit 100%. Va fi cu noi mâine. Și Pantea e bine. Despre Chiricheș știam că va fi indisponibil mult timp. Se recuperează zi de zi, dar încă mai are nevoie de timp. Doar el e indisponibil”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica Inter în optimile Ligii Campionilor, după 1-3 în tur cu Bodo/Glimt?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:59 19 feb.
Julia Sauter a intrat în istoria României la Jocurile Olimpice. Cea mai bună clasare la patinaj artistic feminin
23:55 19 feb.
PAOK – Celta Vigo 1-2. Ionuț Radu a câștigat duelul românilor contra lui Răzvan Lucescu. Vezi toate rezultatele
23:45 19 feb.
Cum a ajuns Gigi Becali să-l transfere pe jucătorul care e gata să debuteze: “Băi, nene, am și eu o rugăminte”
23:26 19 feb.
VideoCătălin Ghigea și Antal Putinică au prefațat sezonul 2026 din Formula 1 pentru Red Bull: “Revine numărul 3”
23:10 19 feb.
FotoCele mai tari imagini cu programul Juliei Sauter de la Jocurile Olimpice. Așa a intrat în istoria României
23:04 19 feb.
Julia Sauter, prima reacţie după ce a făcut istorie pentru România: “Wow, sinceră să fiu, nu m-am gândit niciodată la așa ceva”
1 Florin Bratu, antrenor în Liga 1! Cu ce echipă este în negocieri avansate 2 Ce i s-a transmis în cască lui Radu Petrescu, înainte de gafa din Petrolul – FC Argeş 2-1 3 Motivul real pentru care Mirel Rădoi s-a despărţit de Universitatea Craiova. S-a aflat abia acum 4 I-au intrat banii în cont lui Gigi Becali. Lovitură de 11.989.000 de euro dată cu FCSB 5 Un fost jucător al Universităţii Craiova a refuzat FCSB, dar s-ar fi transferat la Dinamo: “Mi-ar fi plăcut” 6 Gestul făcut de FCSB şi Gigi Becali de ziua lui Mihai Neşu. “Mereu o să fie nevoie de sprijin”
Citește și